“In ziua in care m-am iubit cu adevarat…

557661_686643871352892_1915453239_n

Salutare tuturor!
Recunosc ca am o perioada tare agitata si ca nu am timp de nimic…sau chiar daca mai am ceva timp liber, recunosc ca sunt epuizata pentru a mai gandi, sau pentru a mai avea dispozitia necesara sa “fiu” aici alaturi de voi toti! Cu siguranta va urma si o perioada ceva mai linistita, in care ne vom “revedea” mai des. 🙂 In treacat, am observat pe Facebook un articol atat de minunat…o povestioara in care macar imi place sa cred ca ma regasesc si eu. Sau daca inca nu ma regasesc intru totul, desi imi place sa ma mint frumos, chiar sper si cred cu tarie ca intr-un moment al vietii mele, voi ajunge sa fiu exact asa! De fapt nu…voi ajunge sa MA IUBESC CU ADEVARAT! Un lucru insa il stiu sigur: sunt pe calea cea buna! 🙂

As putea foarte bine si foarte usor sa spun, DA! Eu chiar ma iubesc cu adevarat, eu chiar sunt in stare sa fiu exact ca in povestioara de mai jos, eu chiar sunt asa! Ei bine nu…eu nu cred ca exista prea multi oameni care intr-adevar isi cunosc sentimentele fata de ei insisi. Nu cred ca e atat de simplu sa te accepti exact asa cum esti, adica cu bune si cu rele, cum nu cred ca e atat de usor sa treci cu fruntea sus peste atatea obstacole! Desi multi, foarte multi incearca sa para intotdeauna ceea ce nu sunt, parca teama si falsitatea se citesc undeva in strafundul ochilor lor. De ce e atat de greu sa ne recunoastem frustarile? De ce unii oameni au impresia si incearca sa dea impresia celorlalti ca ei sunt intotdeauna perfecti? De ce ne este teama sa ne acceptam exact asa cum suntem? De ce vrem intotdeauna sa “dam bine” in fata altora? Este suficient de clar faptul ca din toate aceste motive si pentru toate aceste motive, omul nu poate trai cu adevarat LINISTIT! De asta noi oamenii suntem permanent stresati, suntem permanent ingrijorati dintr-un motiv stupid sau altul, de asta intotdeauna ne facem probleme in legatura cu ce ar crede unii si altii despre noi! Si desi poate parea prea mult spus…DE ASTA CEI MAI MULTI OAMENI SE IMBOLNAVESC LA PROPRIU! Inchei aceasta introducere cu o idee bine intiparita in mintea mea: SUNTEM NISTE FRUSTRATI!!!

“În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înțeles că în toate împrejurările, mă aflam la locul potrivit, în momentul potrivit.

Și atunci, am putut să mă liniștesc.

Astăzi, știu că aceasta se numește – Respect pentru mine

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am realizat că neliniștea și suferința mea emoțională, nu erau nimic altceva decât semnalul că merg împotriva convingerilor mele.

Astăzi, știu că aceasta se numește … Autenticitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să doresc o viață diferită și am început să înțeleg că tot ceea ce mi se întâmplă, contribuie la dezvoltarea mea personală.

Astăzi, știu că aceasta se numeste … Maturitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să realizez că este o greșeală să forțez o situație sau o persoană, cu singurul scop de a obține ceea ce doresc, știind foarte bine că nici acea persoană, nici eu însumi nu suntem pregătiți și că nu este momentul …

Astăzi, știu că aceasta se numește … Respect.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să mă eliberez de tot ceea ce nu era benefic … persoane, situații, tot ceea ce îmi consumă energia. La început, rațiunea mea numea asta egoism.

Astăzi, știu că aceasta se numește … Amor propriu.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să-mi mai fie teamă de timpul liber și am renunțat să mai fac planuri mari, am abandonat Mega-proiectele de viitor.

Astăzi fac ceea ce este corect, ceea ce îmi place, când îmi place și în ritmul meu.

Astăzi, știu că aceasta se numește … Simplitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să mai caut să am întotdeauna dreptate şi mi-am dat seama de cât de multe ori m-am înșelat.

Astăzi, am descoperit … Modestia.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să retrăiesc trecutul şi să mă preocup de viitor.

Astăzi, trăiesc prezentul, acolo unde se petrece întreaga viață. Astăzi trăiesc clipa fiecărei zile.

Și aceasta se numeste … Plenitudine.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înteles că rațiunea mă poate înşela şi dezamăgi. Dar dacă o pun în slujba inimii mele, ea devine un aliat foarte prețios.

Si toate acestea înseamnă … să ştii să trăiești cu adevărat.”

Nu trebuie sa ne temem de confruntari…din haos se nasc stelele.

Poem de Charlie Chaplin

O zi minunata! 😉

V-am pupat!

Azi fara titlu…

Salutare dragii mei prieteni de pretutindeni!

Dupa cum deja ati putut observa din titlul acestui articol, nici macar chef sau inspiratie nu am avut pentru a gasi un altul. Am o stare de nimic…de plictiseala totala, parca e prea multa monotonie si o apasare din ce in ce mai mare.

Si totusi…doar ce am venit din micul meu concediu; insa cu toate astea, parca tot nu m-am saturat de liniste, aer, mare, soare, acasa, familie, etc. In fine…sa nu ma mai vait atat ca nu da bine, nu? 🙂

Intr-o alta ordine de idei, ca si impresie despre litoralul nostru drag si despre ceea ce inseamna acasa, pot sa zic ca am plecat cu o impresie cat de cat placuta doar pentru faptul ca mare, soare, plaja inseamna de fapt acasa la mine. Daca ar fi sa gandesc din punctul de vedere al unui turist, categoric sunt inca lipsuri mari, unele chiar foarte, foarte mari din pacate. Si astea incepand de la cum arata plajele si pana la banii pe care ar trebui sa-i dea un turist pentru un concediu pe niste lucruri aiurea, lucruri degradate si asa mai departe. Dar cred ca toate astea le stiti si voi prea bine, poate macar din auzite, daca nu chiar din patite pe pielea voastra. Si totusi aceste locuri minunate, raman minunate pentru ca acolo am crescut, acolo ii am pe cei dragi si le ador asa cum sunt ele. Cineva zicea ca prea ne vorbim tara de rau, ca prea o denigram la orice pas, ca prea o batjocorim peste tot si ca noi suntem de vina pentru ca nu stim sa o ridicam in slavi! Si cum am putea face asta? S-ar numi o falsitate totusi. E ca si cum l-ai minti pe unu’ in fata ca el habar nu are, dar el e patit prin Romania si trecut prin multe. N-ar fi mai cinstit macar in ultimul ceas sa fim sinceri in primul rand cu noi insine si apoi si cu ceilalti? Cred ca tuturor ne pare rau pana la urma ca nu putem oferi si noi aceleasi conditii ca si altii tuturor celor ce vin sa ne viziteze. Si sunt sigura ca nici in 50 de ani de acum inainte nu vom putea face asta! Nu, nu sunt pesimista, sunt doar realista!

Pe litoralul nostru nu exista decat o singura statiune, si anume Mamaia…si asta din punctul de vedere al multora! Domne daca nu te duci in Mamaia nu e fita, intelegi? Adica practic nici nu existi, nici nu se cheama ca ai fi fost la mare. Asa ne-au obisnuit si televiziunile…totul de la mare se transmite oricum din Mamaia. De ce? Mi se pare o prostie! Sunt niste preturi exorbitante si o agitatie si o ingramadeala maxima! Cu toate fitele si cu toate preturile, chiar zilele trecute citisem despre o vedeta fitoasa, care a mancat la o terasa de lux din Mamaia si care ce sa vezi? Era sa ajunga la spital pentru ca a mancat niste carne de vita stricata! De ce sa ne mire??? Nici nu trebuie! Se poarta! E la moda! E fita sa mananci o friptura stricata la Mamaia, nu?

Doamne cata prostie omeneasca!!! Ma intreb pana unde mai tine si cat se poate intinde…e jalnic ceea ce se intampla…pacat!

O seara frumoasa…