Pai pana cand o viata amara si un trai nefericit?

12647979_1248019298548677_196360129_n

Pai pana cand o viata amara si un trai nefericit? Aaa? Ai zice ca-ti par razbunatoare si recalcitranta dar nu prea ai dreptate…chiar deloc! Da, te inseli amarnic! Nu e decat un gand de moment, eu asa in sinea mea fiind o persoana foarte linistita de felul meu si mai ales rabdatoare.

Ok, sa ne intelegem totusi…da domne am o problema cu femeile, da, da cu noi femeile ai inteles bine. Pai cum de ce? Chiar trebuie sa fim tot timpul puse la zid, chiar trebuie sa ne chinuim atata si sa suferim doar, doar or mai scadea burta, suncile, fesele? Pai pana cand, pana cand? Uuuuffff neicuta ca tare greu mai e sa muncesti sa scapi de toate “scarbele” astea mici de se tin scai de tine si nu te lasa sa arati de 90-60-90. Da, stiu e doar vina mea, e doar vina mea ca intrerup sportul, ca de fiecare data dupa ce am vazut ca am dat ceva jos (kile) am inceput din nou sa mananc prajituri si total nesanatos, e doar vina mea pentru ca nu ma invat minte odata sa nu mai ajung unde am ajuns dupa sarbatorile de iarna care tocmai au trecut. Si cum ar fi zis cineva intr-o postare de pe facebook “fetelor nu mai dati vina pe sarbatori, erati grase inca din august”. LooooooL!

Asa ca na, hai ca m-am apucat din nou de treaba si m-am ambitionat INCA ODATA sa ajung ca inainte…stau si ma intreb singura acum, care “inainte”, cand? Care din toti “inainte”? :)) Ok, acum vorbind ceva mai serios, pe bune ca m-am gandit eu asa ca e cazul sa dau din nou niste kile jos, si uite asa m-am ambitionat si sper eu ca pana in vara cand imi vine sotul acasa din voiaj sa reusesc tot ceea ce mi-am propus. Si cum sa nu ma ambitionez mai tare cand vorbesc cu al meu sot si imi spune ca el a slabit deja pana acum destul de mult? Pai de aia zic eu, de-am fi si noi ca barbatii…de ne-ar fi si noua asa usor sa slabim rapid, si sa nu mai alerge nu stiu ce hormoni prin noi de nebuni. Pai cum sa nu te oftici?

Am inceput sa practic un sport pe care nu l-am mai practicat niciodata pana acum…kangoojumps. Ce sa-ti zic eu tie? Am cam doua saptamani si jumatate de cand sar pe nebuniile alea si parca tot mai am impresia uneori ca o sa cad de pe ele. 🙂 Serios vorbesc! La prima sedinta eram super incantata si abia asteptam sa topai de nebuna pe muzica. Dar sa dea naiba de nu e greu de te usuci! Usor, usor insa am inceput sa ma obisnuiesc, am inceput sa topai din ce in ce mai bine, ba chiar a inceput sa imi placa. Lasand la o parte faptul ca iti vine sa-ti dai sufletul acolo si simti cum te scurgi si tu si apa din capul tau, in rest totul este absolut PERFECT! Pe langa asta, incerc cat pot sa mai fac si acasa exercitii la sol, sau atunci cand e un pic mai caldut sa alerg pe teren (asa cum am facut astazi). Spre uimirea mea, dupa atata pauza, am reusit sa alerg azi 10 ture fara oprire (alergare usoara).

Oricum ar fi, e greu frateeee, e greeeeu rau, al dracului de greu cu efortul asta, mai ales la inceput cand obosesti de simti ca nu mai poti. Si bineinteles, pentru ca acest CHIN sa fie perfect pana la capat, se mai adauga asa-zis-ul mancat sanatos, dietetic, degresat, sau cum vrei tu sa-i mai zici! Acum cu Dumnezeu inainte…astept sa vedem ce o iesi! Cuvintele magice raman aceleasi ca la fiecare inceput de dieta: RABDARE SI PERSEVERENTA!

Noapte frumoasa si week-end minunat in continuare!

P.S. Cine face ca mine, pai ca mine sa pateasca! 🙂

De ce trebuie sa ne injectam zilnic cu acest drog?

LA MULTI ANI TUTUROR!

Va doresc din inima sa aveti un an mai bun, sau si mai bun, sa fiti sanatosi sa va mearga totul ca pe roate, sa fiti bucurosi si mai ales, sa fiti VOI! Da, sa fiti doar voi insiva si nimeni altcineva, chiar daca uneori dorinta de a fi altul mai bun, altul mai sus-pus, altul mai bine-vazut, altul mai mult decat esti  tu, este acerba.

Poate ca la o prima vedere pare greu de crezut ca uneori incercam sa fim sau sa parem ceea ce de fapt nu suntem. Poate ca tehnologia de ultima generatie nu ne mai da pace, ne-a invadat pur si simplu si s-a injectat in noi insine mai rau ca un drog. Ceea ce vad zilnic pe Facebook, imi pare mai mult o intrecere intre oameni, da intre noi oamenii, pentru ca de cele mai multe ori tind sa ma includ in aceeasi categorie. Parca ne-a acaparat total renumitul site de socializare, parca nici nu mai stim ce postam; de ce nu gandim oare inainte sa postam ceva, indiferent daca e vorba de fotografii, comentarii, sau statusuri…am ajuns sa fim ceva de genul, daca unul mananca un rahat, trebuie sa-l mancam si noi tot pe acelasi, sau macar ceva cat mai apropiat de al lui poate, poate are acelasi gust.

Din nefericire, pentru unii a inceput sa devina din ce in ce mai dificil sa isi poata pune o limita, sa aiba bunul simt de a se opri intr-un anumit moment.

Ce am invatat eu pe pielea mea din toate astea? Ca toate aceste fotografii nevinovate iti pot aduce repercusiuni destul de grave. Asa-i ca pare greu de crezut? De ce spun asta…pentru ca nu toate persoanele care folosesc acest site de socializare sunt oameni buni la suflet; chiar deloc unele dintre ele! De asta ma trezesc cu news feed-ul plin de statusuri rautacioase scrise de invidiosi, si mai stiu eu de ce alti oameni plini de manie si cu sufletul negru. Si uite asa toate astea, gandurile negre ale unora se acumuleaza ca o forta malefica asupra a ceea ce postam noi restul si de aici incepe prapadul. Pai cum ce prapad? Uite unul asa de se aduna una alta toate pe capul tau, de parca ti se pare ca toate oalele rele se sparg la tine, de parca numai tie iti merg toate pe dos s.a.m.d. Nu-s nebuna si nu zic c-o fi numai de la Facebook, doar ca uneori ajungi sa te gandesti la multe lucruri, iar eu sunt genul de om care cauta in continuu explicatii pentru orice se intampla. Si nu ma las pana nu le pun de la stanga la dreapta si invers, pana nu le gasesc un sens celor intamplate, sensul ala al meu si numai al meu, dar un sens care sa nu-mi dea niciodata cu virgula. Si zau ca asa e cum zic! Exista doar acea diferenta ca nimic, dar nimic nu poti simti la fel vazand la altul de langa tine, pana nu ti se intampla tie acel ceva, pana nu tragi tu pe pielea ta totul; iti pare rau si de altul, suferi poate langa el o zi, doua, dar pana ce nu o patesti tu, nu e acelasi lucru niciodata!

Pentru mine a fost un an greu, poate cel mai greu de pana acum din multe puncte de vedere; am invatat lectii, mi le-am insusit, am cautat permanent explicatii si pe cele mai multe le-am si gasit. Am invatat inca odata ca rautatea si invidia omului aduce lucruri groaznice dupa sine; si tot incerc sa insuflu asta de atata timp si altora insa fara succes…am invatat ca trebuie sa apreciez si mai mult ceea ce am, atat cat am si sa nu-mi doresc altceva mai mult decat sanatate pentru mine si familia mea; am inteles pe propria piele ca totul se poate narui intr-o clipa si ca viata e doar una din pacate; am invatat ca trebuie sa pretuiesc fiecare moment alaturi de cei dragi si sa-l fac miere; am invatat ca niciodata nu ai nevoie de fapt de mai mult decat ai…in fond, oare ce folos? Ce folos daca nu ai sanatate, daca nu te poti bucura de toate, daca totul e fara rost?

Poate macar anul acesta vom fi mai buni, mai simpli, mai sufletisti, mai darnici…

UN AN LINISTIT CU BUCURIE SI DARUIRE DIN SUFLET VA DORESC!