O adevarată grădină a iubirii crește în inima bunicului…

Hristos a înviat!

Sper că sărbătorile ce tocmai se apropie de final au fost de bun augur pentru toată lumea; sper că ați avut liniște și mese îmbelșugate, bucurii și sănătate.

Nu ne-am mai “văzut” de mult timp aici pe blog, însă credeți-mă că am avut motive destul de bine întemeiate. Anul 2016 a fost un an dificil atât pentru mine cât și pentru familia mea…dificil din multe puncte de vedere și nu îmi este teamă să spun sau să recunosc asta. Poate că abia acum am simțit într-adevăr că pot scrie despre atât de multe lucruri grele petrecute în viața mea într-un timp atât de scurt aș putea spune.

În viața fiecărui om, precum bine știm cu toții, există momente cumplite cărora poate că nu știm cum să le facem față și cum să le ținem piept. Unii dintre voi cu siguranță au trecut prin multe momente grave sau foarte grave, alții până în prezent, poate că nu. Nici eu nu cunoșteam ce înseamnă cu adevărat problemele și suferința…în viața și în familia mea exista decât voie bună, armonie, pace, liniște, petreceri alături de cei dragi; până într-o bună zi în care ceva ne-a lovit ca un trăsnet și am aflat că bunicul meu (tataie, pentru că așa-i spuneam) este foarte bolnav. La nici două zile, când parcă nici nu reușisem să ne revenim din șoc, tata a avut un accident de mașină destul de grav care ne-a speriat al naibii de tare, dar din care slavă cerului și lui Dumnezeu a scăpat teafăr după aproximativ 2 săptămâni de spitalizare. Greul a continuat însă cu tataie…drumuri la spital, teste, analize peste analize însă totul în zadar, deoarece boala fusese descoperită prea târziu.

Azi se împlinesc 3 luni și o zi de când tataie ne veghează pe toți ai casei de sus de printre îngeri…mi-a fost și îmi este extrem de greu să scriu acest articol, însă am știut de la bun început că îmi voi dori să-l scriu pentru că aici, în acest jurnal al vieții mele, îmi doresc să păstrez amintiri dragi cu cei mai scumpi și prețioși oameni din viața mea; iar tataie al meu este unul dintre acești puțini oameni importanți pentru mine. Nu știu alții cum sunt…vorba lui Creangă, dar eu când mă gândesc la copilăria mea, îmi vin în minte bunicii; bunicii pentru că ei au vegheat o bună parte a copilăriei mele, ei m-au învățat multe și la ei îmi petreceam aproape toate vacanțele de vară.

Tataie al meu, a fost cel care a crezut în mine și care m-a învățat să merg pe bicicletă deși știu că i-a luat aproape o zi întreagă. Îmi doream enorm să învăț să pedalez și pentru mine ăsta n-a fost puțin lucru. Tataie al meu era un om bun la suflet, omul care ajuta pe toată lumea ori de câte ori cineva avea nevoie. Tataie al meu nu îmi spunea niciodată că nu se poate ori de câte ori voiam ceva sau aveam nevoie de ceva. Cu tataie al meu m-am sfătuit de foarte multe ori, chiar dacă era tataie și chiar dacă mulți îl știau mai în vârstă. El era tot timpul la curent cu toate, îi plăcea să afle lucruri noi, să cunoască și să știe de toate. El s-a adaptat până și vremurilor noastre. Ne uitam împreună la filmulețe pe tabletă sau urmăream facebook-ul și comentam împreună tot ce vedeam. Era un om vesel, îi plăcea viața și o trăia din plin…îi plăcea să se distreze și să se simtă bine alături de copii și de nepoți. Ambițios tare din fire, uneori se impunea și tot timpul el era cel căruia trebuia să-i dăm mereu dreptate; un om puternic, bine făcut, omul bun la toate aș putea spune. Nu se dădea niciodată la o parte de la orice l-ai fi pus să facă. Era curios tot timpul și îi plăcea să facă și să desfacă o mulțime de lucruri migăloase.

Tataie al meu a lucrat ca naș de tren și n-aș avea cum să uit vreodată drumurile cu trenul de la Mangalia la Grădinari de Olt și retur, împreună cu el. Totul era super distractiv, îmi plăcea mereu să spun că eu sunt fata lui Pătrașcu și eu merg gratis cu trenul oriunde vreau eu. Povesteam și râdeam împreună tot drumul. Ne scoteam pachețelul cu mâncare pregătit de mamaie, întindeam ziarul în compartiment și mâncam împreună ouă fierte și copănele prăjite. Doamne, Doamne ce amintiri…tot tataie al meu mi-a făcut primul leagăn în curte, leagănul pe care mi-l doream atât de mult. Nici nu mai contează că imediat m-am zbenguit atât de tare în el încât am căzut direct în cap. El îmi îngrijea și juliturile din genunchi atunci cand cădeam cu bicicleta, mă spăla cu apă călduță și îmi punea pastilă pisată, apoi mă pansa. Tataie al meu era cel mai bun om pentru mine și sunt absolut convinsă că și pentru cei din jur. Muncea mult, foarte mult chiar și după ce ieșise la pensie și făcea pe dracu-n 4 ca să-și ajute tot timpul copiii. A fost un om harnic și foarte muncitor, un om apreciat și respectat de toată lumea.

18009035_1681828385167764_926665202_n

Amintirile alături de tataie al meu sunt nenumărate, dar am să mă opresc aici pentru că mie nu îmi place să spun că el nu mai este, ba din contră, eu îl simt alături de mine la orice pas. Îmi place să mi-l amintesc exact așa cum era tot timpul…vesel, cu zâmbetul de buze tot timpul, grijuliu cu noi toți și pregătit în orice moment să ne ofere tot sprijinul și ajutorul lui; omul căruia i-a păsat de copii și de nepoți și care a știut să arate acest lucru tot timpul! Poate că nu am știut să îți mulțumesc pentru toate astea tataie, dar tu sigur m-ai iertat. Îți mulțumesc acum pentru toată dragostea pe care mi-ai purtat-o și pentru toată grija pe care mi-ai oferit-o. Știu că și acum mi le oferi tot timpul de acolo de sus și că mă sprijini ori de câte ori mai “cad” sau mă “împiedic”.

Nu te voi uita niciodată tataie bun și scump! Dumnezeu să te odihnească în pace și să ne fii alături la orice pas la fel ca și până acum! Te iubesc cu toată inima în care te voi purta și te voi pomeni toată viața!

Mări, mami și poate mamaie…știu că veți plânge din nou când veți citi asta și îmi pare rău…vă rog să mă iertați!

Pe curând!

DETALII DESPRE CONCURS!

Dragi prieteni,

Asa cum v-am promis si pe Facebook-ul meu, iata fotografiile si detaliile concursului organizat cu drag pentru voi. 🙂

Ceea ce aveti mai jos sunt cele doua premii pentru cel/cea care va castiga locul al 2-lea, adica o lumanare parfumata (miroase demential credeti-ma) si un inel reglabil tare dragut. 🙂 Nu spun ca-s dragute doar pentru ca e vorba despre concursul meu, ci chiar sunt cu adevarat, pe bune! 🙂

12498737_1279538558730084_444632_n12476588_1279538658730074_1998566436_n12443093_1279538612063412_2104205511_n12476558_1279538628730077_1842575914_n12421261_1279538552063418_1666379448_n12336103_1279538578730082_798798631_n1624619_1279538595396747_336033328_n

Si aici mai multe fotografii cu locul 1! 🙂 Mai exact oglinda si lantisorul cu pandantiv. 🙂

12064010_1279538768730063_902764284_n12596200_1279538675396739_53275158_n12071753_1279538808730059_2110277303_n12596430_1279538708730069_386893252_n12443269_1279539125396694_873086401_n12674689_1279538748730065_1711815450_n

Pentru cei care doresc sa se inscrie in concurs, gasiti AICI toti pasii pe care trebuie sa-i parcurgeti. Totul este foarte simplu! Nu uitati! Data extragerii este 15 Aprilie 2016.

De ce am organizat acest concurs? Sincer..pentru voi toti aceia care ma urmariti, pentru prietenii mei de pe Facebook, pentru cei care imi transmit tot timpul comentarii, LIKE-uri si pareri. Totul este cu drag pentru voi! 🙂

Va astept sa va inscrieti in concurs!

Mult succes tuturor! 🙂

 

Pai pana cand o viata amara si un trai nefericit?

12647979_1248019298548677_196360129_n

Pai pana cand o viata amara si un trai nefericit? Aaa? Ai zice ca-ti par razbunatoare si recalcitranta dar nu prea ai dreptate…chiar deloc! Da, te inseli amarnic! Nu e decat un gand de moment, eu asa in sinea mea fiind o persoana foarte linistita de felul meu si mai ales rabdatoare.

Ok, sa ne intelegem totusi…da domne am o problema cu femeile, da, da cu noi femeile ai inteles bine. Pai cum de ce? Chiar trebuie sa fim tot timpul puse la zid, chiar trebuie sa ne chinuim atata si sa suferim doar, doar or mai scadea burta, suncile, fesele? Pai pana cand, pana cand? Uuuuffff neicuta ca tare greu mai e sa muncesti sa scapi de toate “scarbele” astea mici de se tin scai de tine si nu te lasa sa arati de 90-60-90. Da, stiu e doar vina mea, e doar vina mea ca intrerup sportul, ca de fiecare data dupa ce am vazut ca am dat ceva jos (kile) am inceput din nou sa mananc prajituri si total nesanatos, e doar vina mea pentru ca nu ma invat minte odata sa nu mai ajung unde am ajuns dupa sarbatorile de iarna care tocmai au trecut. Si cum ar fi zis cineva intr-o postare de pe facebook “fetelor nu mai dati vina pe sarbatori, erati grase inca din august”. LooooooL!

Asa ca na, hai ca m-am apucat din nou de treaba si m-am ambitionat INCA ODATA sa ajung ca inainte…stau si ma intreb singura acum, care “inainte”, cand? Care din toti “inainte”? :)) Ok, acum vorbind ceva mai serios, pe bune ca m-am gandit eu asa ca e cazul sa dau din nou niste kile jos, si uite asa m-am ambitionat si sper eu ca pana in vara cand imi vine sotul acasa din voiaj sa reusesc tot ceea ce mi-am propus. Si cum sa nu ma ambitionez mai tare cand vorbesc cu al meu sot si imi spune ca el a slabit deja pana acum destul de mult? Pai de aia zic eu, de-am fi si noi ca barbatii…de ne-ar fi si noua asa usor sa slabim rapid, si sa nu mai alerge nu stiu ce hormoni prin noi de nebuni. Pai cum sa nu te oftici?

Am inceput sa practic un sport pe care nu l-am mai practicat niciodata pana acum…kangoojumps. Ce sa-ti zic eu tie? Am cam doua saptamani si jumatate de cand sar pe nebuniile alea si parca tot mai am impresia uneori ca o sa cad de pe ele. 🙂 Serios vorbesc! La prima sedinta eram super incantata si abia asteptam sa topai de nebuna pe muzica. Dar sa dea naiba de nu e greu de te usuci! Usor, usor insa am inceput sa ma obisnuiesc, am inceput sa topai din ce in ce mai bine, ba chiar a inceput sa imi placa. Lasand la o parte faptul ca iti vine sa-ti dai sufletul acolo si simti cum te scurgi si tu si apa din capul tau, in rest totul este absolut PERFECT! Pe langa asta, incerc cat pot sa mai fac si acasa exercitii la sol, sau atunci cand e un pic mai caldut sa alerg pe teren (asa cum am facut astazi). Spre uimirea mea, dupa atata pauza, am reusit sa alerg azi 10 ture fara oprire (alergare usoara).

Oricum ar fi, e greu frateeee, e greeeeu rau, al dracului de greu cu efortul asta, mai ales la inceput cand obosesti de simti ca nu mai poti. Si bineinteles, pentru ca acest CHIN sa fie perfect pana la capat, se mai adauga asa-zis-ul mancat sanatos, dietetic, degresat, sau cum vrei tu sa-i mai zici! Acum cu Dumnezeu inainte…astept sa vedem ce o iesi! Cuvintele magice raman aceleasi ca la fiecare inceput de dieta: RABDARE SI PERSEVERENTA!

Noapte frumoasa si week-end minunat in continuare!

P.S. Cine face ca mine, pai ca mine sa pateasca! 🙂

De ce trebuie sa ne injectam zilnic cu acest drog?

LA MULTI ANI TUTUROR!

Va doresc din inima sa aveti un an mai bun, sau si mai bun, sa fiti sanatosi sa va mearga totul ca pe roate, sa fiti bucurosi si mai ales, sa fiti VOI! Da, sa fiti doar voi insiva si nimeni altcineva, chiar daca uneori dorinta de a fi altul mai bun, altul mai sus-pus, altul mai bine-vazut, altul mai mult decat esti  tu, este acerba.

Poate ca la o prima vedere pare greu de crezut ca uneori incercam sa fim sau sa parem ceea ce de fapt nu suntem. Poate ca tehnologia de ultima generatie nu ne mai da pace, ne-a invadat pur si simplu si s-a injectat in noi insine mai rau ca un drog. Ceea ce vad zilnic pe Facebook, imi pare mai mult o intrecere intre oameni, da intre noi oamenii, pentru ca de cele mai multe ori tind sa ma includ in aceeasi categorie. Parca ne-a acaparat total renumitul site de socializare, parca nici nu mai stim ce postam; de ce nu gandim oare inainte sa postam ceva, indiferent daca e vorba de fotografii, comentarii, sau statusuri…am ajuns sa fim ceva de genul, daca unul mananca un rahat, trebuie sa-l mancam si noi tot pe acelasi, sau macar ceva cat mai apropiat de al lui poate, poate are acelasi gust.

Din nefericire, pentru unii a inceput sa devina din ce in ce mai dificil sa isi poata pune o limita, sa aiba bunul simt de a se opri intr-un anumit moment.

Ce am invatat eu pe pielea mea din toate astea? Ca toate aceste fotografii nevinovate iti pot aduce repercusiuni destul de grave. Asa-i ca pare greu de crezut? De ce spun asta…pentru ca nu toate persoanele care folosesc acest site de socializare sunt oameni buni la suflet; chiar deloc unele dintre ele! De asta ma trezesc cu news feed-ul plin de statusuri rautacioase scrise de invidiosi, si mai stiu eu de ce alti oameni plini de manie si cu sufletul negru. Si uite asa toate astea, gandurile negre ale unora se acumuleaza ca o forta malefica asupra a ceea ce postam noi restul si de aici incepe prapadul. Pai cum ce prapad? Uite unul asa de se aduna una alta toate pe capul tau, de parca ti se pare ca toate oalele rele se sparg la tine, de parca numai tie iti merg toate pe dos s.a.m.d. Nu-s nebuna si nu zic c-o fi numai de la Facebook, doar ca uneori ajungi sa te gandesti la multe lucruri, iar eu sunt genul de om care cauta in continuu explicatii pentru orice se intampla. Si nu ma las pana nu le pun de la stanga la dreapta si invers, pana nu le gasesc un sens celor intamplate, sensul ala al meu si numai al meu, dar un sens care sa nu-mi dea niciodata cu virgula. Si zau ca asa e cum zic! Exista doar acea diferenta ca nimic, dar nimic nu poti simti la fel vazand la altul de langa tine, pana nu ti se intampla tie acel ceva, pana nu tragi tu pe pielea ta totul; iti pare rau si de altul, suferi poate langa el o zi, doua, dar pana ce nu o patesti tu, nu e acelasi lucru niciodata!

Pentru mine a fost un an greu, poate cel mai greu de pana acum din multe puncte de vedere; am invatat lectii, mi le-am insusit, am cautat permanent explicatii si pe cele mai multe le-am si gasit. Am invatat inca odata ca rautatea si invidia omului aduce lucruri groaznice dupa sine; si tot incerc sa insuflu asta de atata timp si altora insa fara succes…am invatat ca trebuie sa apreciez si mai mult ceea ce am, atat cat am si sa nu-mi doresc altceva mai mult decat sanatate pentru mine si familia mea; am inteles pe propria piele ca totul se poate narui intr-o clipa si ca viata e doar una din pacate; am invatat ca trebuie sa pretuiesc fiecare moment alaturi de cei dragi si sa-l fac miere; am invatat ca niciodata nu ai nevoie de fapt de mai mult decat ai…in fond, oare ce folos? Ce folos daca nu ai sanatate, daca nu te poti bucura de toate, daca totul e fara rost?

Poate macar anul acesta vom fi mai buni, mai simpli, mai sufletisti, mai darnici…

UN AN LINISTIT CU BUCURIE SI DARUIRE DIN SUFLET VA DORESC!

10 ani de la terminarea liceului…

Timp, incotro mergi
Spre ce meleaguri noi,grabit alergi
Cum,poti intr-o zi
Sa schimbi in oameni mari niste copii?

Pentru ca nici un moment important din viata nu trebuie sa treaca ne-bifat aici pe blog, trebuie sa imi exprim sentimentele si de aceasta data…sentimente minunate, emotie si multa bucurie.

De veo 3 luni ma cam chinuiam sa-i fac pe fostii colegi din liceu sa ne revedem dupa 10 ani de la terminarea liceului. Mai exact am pus asta la cale dupa ce ma tot intalneam cu diriga prin oras si imi tot zicea hai ma nu vreti sa ne intalnim si noi asa ca de 10 ani? Eu am zis prezent din start, doar ca trebuia sa reusesc sa adun cumva si colegii, multi dintre ei fiind plecati prin tari straine, sau prin alte orase frumoase ale Romaniei.

Primul pas era deja facut, avand in vedere ca am avut ideea sa creez un grup inchis al nostru, al clasei a XII-a “E” in care i-am adunat pe fiecare de-alungul timpului. Apoi am zis hai sa le scriu si sa-i intreb in primul rand daca si-ar dori sa ne vedem si mai ales cam in ce perioada ar putea fiecare. Initial nu au raspuns prea multi, apoi usor, usor tot batandu-i la cap aproape in fiecare zi, au inceput cate unul, cate unul sa se implice si sa-si doreasca aceasta revedere. Asa ca am vorbit cu diriga, i-am zis ca ne-am hotarat, insa fiind prea din scurt, nu am reusit sa scoatem catalogul nostru de la arhiva. Asa ca pentru cei care aveti de gand sa organizati o astfel de intalnire, trebuie sa stiti ca ar fi bine sa depuneti o cerere la secretariatul liceului cam cu o luna de zile inainte de marea revedere, pentru a putea avea catalogul.

Trecand si peste partea aceasta, am avut totusi o copie de pe ultima pagina a catalogului cu toti elevii in ordinea alfabetica, ceea ce inseamna ca oricum prezenta s-a facut! 🙂 Cu o zi inainte am apucat sa organizez totul impreuna cu Cristina, una dintre fostele colege…am apucat sa sunam profesorii (multi erau plecati in concedii ce-i drept), am dat comanda de aranjamentele florale, am comandat un tort, Coco a personalizat cateva sticle de vin cu numele clasei noastre pentru profi, am luat sampanie si tot ce mai trebuia, asteptand cu nerabdare ziua cu pricina. 🙂

E adevarat ca multi dintre colegi nu au putut ajunge si e de inteles ca pana la urma oricand ti-ai propune sa organizezi treaba asta, tot nu reusesti sa-i strangi pe toti in acelasi loc. Imi pare tare rau pentru cei care nu au putut ajunge, dar cine stie poate ne revedem in anul 2025 si mai multi. Una peste alta totul a iesit chiar neasteptat de bine avand in vedere ca am organizat totul prea din scurt. In clasa, diriga a facut prezenta iar fiecare dintre cei prezenti au povestit despre felul in care s-au realizat pana in momentul de fata; despre cei absenti fiecare a incercat sa spuna cam ceea ce cunoaste in prezent, asa ca nu a scapat nimeni fara sa fie pomenit. 🙂 Apoi, fiecare dintre profesori si-a exprimat parerea despre tot ceea ce am realizat, ne-au mai povestit cate ceva despre ei si ne-am amuzat amintindu-ne de peripetiile pe care le faceam la fiecare ora.

Nu ma gandeam, sincer vorbind, ca intr-un astfel de moment poate exista atata emotie…atat din partea elevilor cat si din partea profesorilor care ne-au multumit pentru invitatie. Am ciocnit un pahar cu sampanie, am facut muuulte poze prin liceu, dupa care am plecat la restaurant unde facuseram deja rezervarea cu o seara inainte, si unde bineinteles, noi, elevii am facut cinste pentru implinirea celor 10 ani! Ne-am simtit minunat impreuna, am povestit cate si mai cate de prin liceu si ne-am amintit cu drag si de ceilalti profesori si colegi care lipseau.

As repeta experienta asta in fiecare an daca s-ar putea, pentru ca e absolut fabulos!

Le multumesc tuturor celor care au facut un minim de efort pentr a ne putea revedea, profesorilor pentru ca au acceptat invitatia si chiar si colegilor absenti pentru ca sunt convinsa ca au fost cu sufletul alaturi de noi!

11774488_1137530162930925_788321642_n 17001_10205875962512418_417105008346541173_n 1375142_1137431116274163_8589518917153312717_n 10500524_1025737864127108_9023082070412266643_n 10521696_1137434269607181_9122054107833401180_n 11017671_1137434016273873_3082680494477061731_n 11049592_1025737644127130_3890710709312563277_n 11059397_10205875962032406_8706491097279395227_n 11198728_1137551699595438_1794735844_n 11219717_10205875967672547_7222561509753515642_n 11695022_1137433052940636_763025575500366010_n 11696001_10205876220558869_9132678893461125064_n 11733273_1137530636264211_978388171_n 11737082_1137527812931160_1632660726_n 11737902_10205875960152359_8676139542819200470_n 11739574_1137546996262575_1558077571_n 11745325_1137434302940511_2430335335744311510_n 11748795_1137558529594755_360749242_n 11748833_1137545582929383_60074458_n 11749368_1137528662931075_1710718880_n 11749398_1137529176264357_921658191_n 11749681_1137530809597527_475011941_n 11749825_1137551996262075_1528170325_n 11753285_10205875966872527_2529726691328914264_n 11755522_10205876220478867_912898482462482329_n 11759377_1137552049595403_1159079540_n

Saptamana minunata va doresc! 🙂

Incearca sa fii un om de valoare si nu neaparat un om de succes!

Nu am spus eu asta, dar Albert Einstein parca pe unii dintre noi ne-a ghicit, asa-i? Poate ca si tu ai simtit nu de putine ori in viata cum e sa fii acel om de valoare…

Dar stai! Sa analizam un pic ceea ce vrea sa spuna Einstein; cum as defini eu valoarea omului? Ea reprezinta modul prin care acesta reuseste sa isi insuseasca anumite atributii, modul prin care el reuseste sa se faca placut de cei ce-l inconjoara, modul in care reuseste sa se faca iubit pentru faptele sale bune vis-a-vis de ceilalti. Valoarea omului nu este ceea ce vrea sa para ci CEEA CE ESTE EL CU ADEVARAT! “Valoarea exprima capabilitatea fiecarui om de a extrage diferite satisfactii din interactiunea cu un obiect, un eveniment sau o alta persoana.” In ceea ce ma priveste, consider ca valoarea unui om se masoara in functie de greutatile pe care acesta le invinge, dupa cum a spus Voltaire.

Despre omul de succes nu cred ca ar fi prea multe de spus; in sensul ca din punctul meu de vedere lumea-i plina de oameni de succes, de acei oameni care vor intotdeauna sa fie ceea ce nu sunt, de acei oameni carora le place doar sa “dea bine” in fata publicului, de acei oameni care fara sa se sacrifice nici un pic, isi doresc sa ajunga insa mult prea departe! Nici nu mai are importanta cum reusesc sa ajunga acolo unde si-au propus, sau cum reusesc sa-si atinga scopul; ei trebuie doar sa fie cumva la inaltime, chiar daca altul ar fi mai demn si mult mai capabil pentru acea pozitie.

Asa cum am spus, in ceea ce ma priveste, consider ca sunt acel om de valoare, si sustin asta pentru ca mi s-a demonstrat din nou exact acum o saptamana. Am inteles ca in viata poti razbate singur, poti face totul prin propriile tale forte, poti avansa pentru ceea ce esti tu si pentru cum reusesti sa fii tu insuti si sa te faci placut fara nici cel mai mic sacrificiu. Intotdeauna mi-a placut sa fiu exact asa cum sunt eu, fara sa joc teatru in fata nimanui, fara sa incerc sa fiu falsa pentru a obtine acel ceva, fara sa ma fastacesc si sa ma “dau pe langa cineva” pentru a-mi vedea scopul atins. Si da, sunt mandra de mine! Sunt mandra pentru ca stiu ca pot invata si mai mult, pentru ca stiu ca pot face multe alte lucruri frumoase si pentru ca sunt exact asa cum sunt eu si nu incerc sa par niciodata altfel.

Astfel, de exact o saptamana mi-am schimbat “job-ul” si asta nu pentru ca as fi insistat eu, nu pentru ca m-as fi asteptat cumva, nu pentru ca as fi stiut ceva! Ci pur si simplu pentru ca mi s-a propus si mi s-a spus ca as fi potrivita si ca in mod sigur m-as descurca si as putea invata si altceva folositor mie. Si pentru ca intotdeauna mi-a placut sa invat lucruri noi, sa cunosc oameni noi, sa socializez si sa nu “fac paianjeni” la creier, categoric am acceptat.

Desi nu stiam mare lucru despre postul pentru care urma sa plec, mi-am zis nu conteaza! Nu am 50 de ani sa-mi fie greu sa pricep! Trebuie sa pot si voi invata si altceva asa cum am mai invatat multe altele pana acum. Daca regret schimbarea? Absolut deloc! Din contra! 🙂

Desi unii au privit schimbarea asta ca pe ceva ciudat si altii poate aveau impresia ca sunt dedicata trup si suflet asistentei sociale, iata ca eu mi-am luat lumea in cap si am trecut la o alta extrema: taxe si impozite. Asta nu inseamna ca ceea ce am facut inainte nu mi-a placut. Oricum sunt genul de persoana care pune suflet in tot ceea ce face si care mai presus de toate este RESPONSABILA pana la Dumnezeu de ceea ce face. Iar eu sunt obisnuita cu mutarile dintr-un loc in altul, caci cine ma cunoaste stie prin cate locuri am umblat si de cate ori m-am tot mutat. Asa ca inca o schimbare in plus (de data asta la capitolul job), poate ca era chiar benefica la momentul acesta.

Omului trebuie sa-i placa ceea ce alege sa faca, trebuie sa devina responsabil pentru ceea ce alege sa faca indiferent prin cate locuri ar umbla sau cate joburi ar schimba. Nu am sa-i pot intelege niciodata pe aceia care tot timpul au impresia ca cineva are ceva cu ei, doar pentru simplul fapt ca pur si simplu nu isi fac treaba la locul de munca. Daca ai ales sa ai un job, ar trebui sa incerci sa mergi de drag la serviciu, sa alegi sa faci totul cu placere; si nu sa-ti fie groaza sa te trezesti dimineata si sa pleci spre locul cu pricina. Daca nu dai randament, cu siguranta nu vei fi privit cu ochi buni. Eu nu ma laud cu mine insami, ci spun doar ca am fost si voi ramane exact asa cum sunt, Aura cea adevarata, chiar daca in ochii altora par un altfel de om.

Si totusi…prin felul meu de a fi, am avut din nou doar de castigat! Si pentru ca sunt asa cum sunt, SUNT MANDRA! 🙂

O saptamana minunata tuturor!

V-am pupat! 🙂

Nimic nu-i atat de usor ca a critica! Nimic nu-ti pica din cer! Nimic nu-ti aduce bucuria decat finalul rabdarii si al sacrificiilor tale!

“Ca de cand nu ne-am vazut
Multa vreme a trecut
Si de cand m-am departat,
Multa lume am imblat…”

Tare dragi imi sunt poeziile eminesciene iar versurile acestea mi-au venit in minte gandindu-ma la voi, cei de aici.

Cand omul nu-si gaseste uneori locul sau, cand are momente dese in care simte ca nu stie pe unde “sa se aseze”, cand mintea-i zboara in o mie de locuri, cand are impresia ca uneori e neinteles, prefera cateodata sa se inchida in propria-i carapace si sa astepte sa treaca o vreme, o perioada…perioada aceea care nu-i este tocmai prielnica, acea perioada din viata in care nu se simte tocmai in largul lui, in care si-ar dori sa faca cu totul alte lucruri decat cele din realitatea; acea perioada despre care ti-ai dori sa o vezi zburand ca vantul si ca gandul!

Uneori viata nu e roz, desi se spune ca indiferent cum ar fi, ea trebuie traita cu intensitate pentru ca e darul nostru divin. Si totusi…ai si tu momente in viata ta, sau chiar perioade mai lungi in care ma gandesc ca nu te simti tocmai confortabil. E adevarat ca uneori incerci sa ai momentul tau de fericire intr-un “selfie” afisat pe facebook, insa cu siguranta simti cum acel moment te depaseste cu pasi repezi, riscand sa ramai din nou impreuna cu realitatea. Uneori mintea iti zboara departe si sunt convinsa ca te vezi intr-o alta lume, probabil te vezi acolo unde ti-ai dori de fapt sa fii; insa brusc trebuie sa devi din nou constient si sa cobori incet, dar sigur cu picioarele pe pamant! Nu-i tocmai cel mai fericit moment al vietii tale, insa cu siguranta e prezentul de care nu poti fugi indiferent cat de tare iti doresti cateodata.

De ce sa inceri sa fii ceea ce nu esti de fapt? De ce sa te chinui si sa nu te accepti exact asa cum esti tu? De ce iti place sa te transpui in ceva ireal? Oricum cineva va fi intotdeauna mai bun decat tine, mai frumos decat tine, mai destept decat tine…insa tine minte un lucru: NIMENI NU POATE FI CA TINE! Indiferent de sacrificiile pe care va trebui sa le faci la un moment in viata, indiferent de greul pe care-l vei simti cateodata, nu incerca sa te schimbi in acel cineva care iese din casa cu zambetul pe buze, dar care are un suflet absolut daramat din pricina problemelor! Nu te schimba ca oamenii sa te placa. Oamenii vor fi langa tine indiferent, doar daca iti pot intelege deziluziile si dezamagirile momentului in sine. Incearca sa ramai tu insuti si oamenii te vor iubi pe tine, cel adevarat!

Lumea e tot timpul plina de rautate, te invarti mereu in acel cerc vicios de care trebuie zilnic sa incerci sa scapi. Unii cred ca sunt puternici, ca sunt duri, insa viata te loveste atunci cand te astepti mai putin, indiferent de ceea ce incerci sa pari a fi.

Ce ramane de facut? Nimic mai simplu: sa te aduni, sa te ridici de fiecare data, sa induri, sa razbati si sa lupti pana la capat!