Asa cum v-am promis, iata ca ne revedem atat de curand! 🙂 Articolul pe care tocmai urmeaza sa il cititi, participa la concursul Blog Power 28. Asadar, tema acestui concurs este propusa de Cry si suna cam asa:

Visul meu, copil fiind

– Ce vroiai să devii atunci când erai copil?

– Ce ai devenit acum, ai reușit sau ai ales altă cale în viață?

– Ai renunțat la dorințele tale pentru ceva ce-ți place sau ai fost nevoit?

Trebuie sa marturisesc de la bun inceput ca acest subiect este si pentru mine unul delicat. Copilaria este poate cea mai fantastica perioada la propriu si la figurat, prin care poate trece o persoana. Copilaria este taramul magic, este locul din care nu ne-am dori sa plecam nicicand! Unde oare incepe copilaria? Si mai ales unde se termina ea? Exista niste limite? Crede cineva asta? Eu una nu vad limitele copilariei, si ma consider chiar si la varsta de 26 de ani cel mai simpatic si nebun copil! Da, sunt inca tanara si poate ca e normal sa ma consider asa…dar in mod sigur copilaria nu dispare nici mai tarziu! Fiecare dintre noi, are pe langa toate cele si sufletul de copil care nu sfarseste niciodata! Copilaria este cea mai frumoasa perioada a vietii fara doar si poate!

alaturi de mami & tati 🙂

Cand eram mititica si pitica tin bine minte ca as fi vrut sa devin invatatoare. Si culmea e ca deja exersam de pe atunci! Pentru ca vacantele de vara mi le petreceam la bunici, acolo aveam “clasa” mea de copii, carora le predam si pe care incercam sa-i invat cate ceva din ceea ce stiam eu (sau mai bine spus, din ceea ce vroiam eu). In fiecare zi ne intalneam la poarta, pe iarba verde si moale, spuneam povesti, invatam cantecele sau scriam. Eram atat de mandra de mine! 🙂

 4 anisori (la nunta uneia dintre matusi)

Ceva mai tarziu a inceput sa imi placa foarte tare muzica si sa descopar ca am ceva talent pe undeva. Si toate astea pentru ca intotdeauna eram prezenta la repetitiile tatalui meu alaturi de formatia lui. Invatasem pe derost toate cantecele si de multe ori cantam si eu cu ei, chiar daca eram micuta. Au urmat orele de pian, orga, canto, cor, Tinemar, si asa mai departe… . Ce sa mai? Era destul clar! Muzica era viata mea (SI ESTE!)! Imi amintesc cum ma inregistram pe casete cantand pe negativele celor de la Andre, sau celor de la 3 Sud Est! Aveam si microfon…dadeam muzica la maxim si urlam cat ma tineau plamanii! Incercam sa imit tot ce auzeam, sa am aceeasi voce si sa cant exact la fel ca cei pe care-i ascultam. Va dati seama ca nu imi iesea asa grozav. Dar ce mai conta? Ma simteam libera, ma descarcam, ma bucuram si imi traiam copilaria atat de intens! Faceam ceea ce imi placea sa fac!

Am continuat cu muzica si am urmat si ceva cursuri mai serioase, terminand Scoala Populara de Arte in Bucuresti (canto – muzica populara). Au urmat spectacole, aparitii TV, petreceri si asa mai departe! Cel putin pana in acest moment nu am reusit sa fac o cariera din muzica. Poate ca nu m-am zbatut prea tare, sau poate ca mi se pare un pic prea aiurea tot ceea ce trebuie sa dai si sa faci pentru a deveni o mica vedeta in Romania. Bineinteles ca pasiunea exista si va exista pentru muzica intotdeauna!

Scoala de Muzica (Spectacol Tvr 2)

Ce mi-as fi dorit sa ajung? Sau mai bine zis, ce imi doresc inca…mi-ar placea sa lucrez intr-o televiziune, sa fiu undeva in spatele celor ce apar la tv, sa fiu un mic redactor, sau ceva de genul. Pana acum nu am reusit, dar nu mi se pare ca e timpul pierdut! Nu consider ca am renuntat la vreo dorinta de-a mea si nici nu am sa renunt! In continuare cant, in continuare scriu si in continuare fac ceea ce mi-e drag si imi face placere! Din fericire pentru mine, in ultimul timp am inteles ca tot ceea ce scriu nu e in zadar, nu e munca aiurea, ba din contra…a ajuns sa fie platita si ceea ce este cel mai important, e faptul ca totul inseamna PASIUNE! Am ales sa scriu pentru ca imi place si pentru ca ador sa imi exprim astfel sentimentele! Bineinteles ca sper ca fiecare pasiune a mea sa ramana prezenta si mai ales sa ma ajute intr-un viitor stralucitor! Ceea ce va doresc si voua, tuturor celor ce “treceti” pe aici!

Numai bine! 🙂

Articole participante la concurs:

1. Un vis indepartat;

2. Toti visam;

3. Scrisoare catre viitor;

4. Vis de copil;

5. Visand;

6. Visele raman aproape mereu vise;

7. Eram copil si as mai vrea sa fiu…;

8. Amintiri;

Va urez succes tuturor!!! 😉

***Titlul (citat) de Valeriu Butulescu.

16 thoughts on “Copilaria. Singurul paradis pierdut!

  1. Un vis prelungit adânc în viaţă. Scrii pentru că-ţi place şi pentru că scrii visezi. Pentru că “visezi”, scrii ceea ce ai visat. Un perpetuum-mobile pentru scriitor.

  2. Niciodata nu trebuie sa incetam sa fim copii oricine am fi pentru ca nimic nu poate fi mai frumos in viata ca acea perioadacind puteam obtine orice ne doream doar cu un zimbet sau cu un foarte mic efort fata de acum…….

  3. Felicitări, Aura, pentru modul dezarmant de sincer în care ți-ai așternut visele de copil, aici! Să scrii, să nu renunți vreodată să faci ceea ce-ți place! 🙂

  4. Esti atat de batran pe cat te simti. Iar copilul din suflet nu dispare niciodata.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *