Ma tin de cuvant si continui cu urmatoarea leapsa, cea a calatoriei in timp, asa cum a numit-o chiar cea de la care a si pornit, si anume Iulia Radu. Eu am preluat-o de la Emil:).

Cand imi aduc aminte de copilarie, mi se ridica asa un pic parul de pe mine:). Cred ca toti avem sentimentul asta, nu? Uff, ce n-as da sa mai re-traiesc copilaria. Ca tare frumos a mai fost! M-am nascut in Bucuresti dar sincera sa fiu, prea multe nu am cum sa-mi amintesc din acea perioada pentru ca eram destul de micuta. Si nici nu am zabovit prea mult timp pe acolo la acea perioada.  Cum ajuns sa stau la mare, am mai explicat si AICI. In orice caz, am fost si sunt foarte fericita pentru ca parintii mei au luat aceasta decizie.

La bunici:)

                                                                         La bunici (aprox.un anisor)

                                                                        Cu mami si tati (Bucuresti)

O mare parte a copilariei pot spune ca mi-am petrecut-o la bunicii din partea mamei, undeva in Jud. Olt. Nu era vacanta in care sa nu ajung la ei. Era asa de frumos! Aveam atat de multi prieteni cu care ma jucam si eram asa de fericita pentru ca bunicii ma lasau afara la joaca atat cat imi doream eu.

                                                            La nunta uneia dintre matusi (aprox.4 anisori)

A venit si perioada in care m-am marit si a trebuit sa intru la Liceu. Atunci s-a cam terminat cu vacantele la bunici, pentru ca deja imi doream plaja, mare, soare si eram in sfarsit multumita ca ai mei ma lasau sa merg si eu singurica la plaja cu prietenele. Liceul l-am facut tot in Mangalia (profil filologie-istorie) si da, intr-adevar este cea mai frumoasa perioada din viata unui om!

                                                                      Banchet clasa a XII-a (2005)

                                                                         Alaturi de doamna Diriginta

 A urmat apoi si una dintre cele mai dificile perioade din viata mea (cel putin pana in prezent): admiterea la facultate. Nu, nu admiterea in sine a fost grea, ci faptul ca dintr-o data a trebuit sa plec de acasa…Asta chiar nu mi-a placut si niciodata nu am fost de acord sa plec de langa cei dragi in alta parte. Totusi nu plecam prea departe…ci doar pana la Bucuresti. De ce mi-a fost greu? Pentru ca nu cunosteam nimic si aproape pe nimeni. La inceput stiam doar cum sa ajung pana la facultate si sa ma intorc inapoi acasa. Eram totusi un copil…imi imagina mereu ca cineva imi va fura telefonul in tramvai, sau mai stiu ce prin metrou. Ma simteam total neajutorata si parca eram picata din stele intr-un oras atat de mare…Multi zic poate, ca pentru faptul ca sunt singura la parinti, sunt mai cocolosita, mai tinuta in puf sau mai stiu eu ce. Ca poate de asta mi-a fost greu. Eu nu consider ca este asa dar ma rog… Cert e ca da, mi-a fost greu, dar nu regret nimic din toata perioada petrecuta in frumoasa capitala si mai ales in simpatica Faculatate de Sociologie. Mi-am facut multi prieteni in timp si cel mai bun lucru care mi s-a intamplat in Bucuresti de fapt, a fost sa imi intalnesc sufletul pereche, alaturi de care sper sa raman pana la adanci batraneti. Astfel, din anul al 2-lea de facultate, viata mea s-a schimbat total. Am avut un sprijin permanent, pe cineva alaturi despre care stiam ca ma va proteja in orice moment. Am simtit ca din momentul acela nu voi mai fi singura intr-o “lume atat de mare”.:)

               Absolvire Facultate (2008)

Perioada ce a urmat pana la finalul masterului si terminarea Scolii de Muzica a fost extraordinar de frumoasa si interesanta! Am trait totul cu intensitate, am incercat sa fac ceea ce imi place si mai ales mi-am petrecut mai tot timpul alaturi de sotul meu (pe atunci iubitul meu). Despre emotiile traite la absolvirea facultatii cred ca nu mai are rost sa mai amintesc…a fost prea frumos:)!

                                                                               Spectacol Tvr 2

A urmat curand si cea mai frumoasa zi din viata mea (pana in momentul de fata), aceea in care m-am casatorit cu persoana iubita. De ceva timp sunt din nou acasa, aici in micul oras de la malul marii, alaturi de sotul meu.

                                                                                   02.10.2010

Speram ca viitorul sa ne ofere multe momente frumoase si sa ramanem aceeasi copii de alta data. Eu spun cu mana pe inima si admit ca da, sunt inca un copil din anumite puncte de vedere si cred ca fiecare dintre noi are momente cand se comporta asemenea unui copil. Nu vad nimic rau in asta, ci din contra. Totul e permis atat timp cat avem si ne impunem o limita.

Si ca sa termin ca in povesti…SI-AM INCALECAT PE-O SA, SI V-AM SPUS POVESTEA MEA!

Dau leapsa aceasta mai departe urmatorilor: Rusu Vasile-Cristian, Mistocareala, Annitu Ann si bineinteles tuturor celor care doresc sa o preia.

Sa aveti un week-end placut si mai ales linistit!!!

 

 

3 thoughts on “Leapsa calatoriei in timp…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *