Nu-ti judeca corpul, nu-ti judeca mintea…ASCULTA-LE!

Stau cateodata si ma gandesc la cate poate experimenta un om in a sa viata; la cate daruri are viata pentru om, la cate invataturi si mii si mii de lucruri noi poate omul sa “imbratiseze” si sa ia cu el in drumul lui. Dar omul, ce face omul? Se plafoneaza pur si simplu si i se pare ca monotonia de zi cu zi ii ajunge; i se pare zilnic ca nu mai are timp pentru el, pentru linistea sa, pentru sufletul sau si pentru pacea sa interioara! Are impresia ca daca “alearga” zilnic sa rezolve lucruri si doar sa munceasca, cu siguranta ii va fi bine mai tarziu si va gasi la un moment dat calea spre succes. Nu se opreste nicio secunda din tumultul vietii si continua parca neobosit sa ii “fure” corpului si ultimul strop de energie. Unde ne grabim atat? De ce alergam dupa lucruri de care oricum niciodata nu vom fi multumiti pe deplin? Incotro ne indreptam atat de rapid si pana cand ii dam organismului nostru batai de cap din cauza vietii agitate pe care o avem zi de zi? Desi cu totii suntem constienti de toate aceste idei si ne pricepem la teorie, iata ca aproape niciodata nu facem nimic pentru noi insine…pentru suflet nostru, pentru corpul nostru; niciodata nu-i dam linistea necesara si parca nu il lasam sa “respire”, sa aiba un pic de tihna.

Ieri am avut ocazia sa experimentez ceva total nou pentru mine si inca odata am inteles cat de important este sa-i oferi macar din cand in cand pacea si relaxarea interioara corpului tau, dar mai ales mintii si psihicului.

 

 

Am participat pentru o zi la Sundao! 🙂 M-am bucurat cand am vazut evenimentul creat pe Facebook, am intrat, am citit, m-am informat si am zis ca merita sa incerc. Nu stiam “cu ce se mananca” toata treaba asta, insa suna bine si al naibii de relaxant, drept pentru care am zis ca e musai sa merg.

Ce este Sundao? In cateva cuvinte, se refera la arta respiratiei si a starii de bine, arta traditionala daoista practicata de mii de ani in muntii Coreei (Daoism de munte); este un antrenament de pregatire a mintii si a corpului pentru dezvoltare fizica, mentala si spirituala, in perfecta armonie. Mai multe despre aceasta tehnica puteti descoperi AICI.

 

 

 

 

Cand am inceput sa povestesc apropiatilor ca m-am inscris la acest eveniment, aproape toti ma priveau reticenti si parca aveau impresia ca cine stie prin ce secta ajung. 🙂 Nu i-am luat in seama prea mult si mi-am vazut de drum. Sedinta s-a desfasurat la o alta sala de sport la care eu am mers inainte, iar cea care a creat acest eveniment este chiar Dana, antrenoarea salii “Dana’s Traieste frumos, Traieste sanatos – Gym si Terapii complementare”, avand-o ca invintata pe Lavinia Marin , cea care practica sunadao si care ne-a oferit si noua sansa de a descoperi cat de importanta si relaxanta se dovedeste a fi aceasta arta. Mai multe despre Lavinia puteti afla de AICI.

 

 

 

 

 

Atmosfera pe care Lavinia avea sa o creeze in scurt timp in sala de lucru, a fost una de neimaginat pentru mine; o liniste de parca nimic in jur nu-si mai avea rostul, o aura ce ne-a cuprins pe toti cei prezenti acolo si o voce calda si blanda care rostea din cand in cand ceea ce aveam de facut, avea sa ne trimita mintile si sufletele parca undeva departe de lumea dezlantuita. In zilele noastre linistea e o raritate…pentru multi dintre noi, “liniste” inseamna doar momentul in care ne punem in pat noaptea si inchidem ochii. Sundao este despre a nu vorbi si despre a-ti concentra atentia asupra interiorului spiritual al corpului, este despre respiratie constienta, despre meditatie si posturi ce dau voie corpului tau sa se afle intr-o perioada de relaxare continua. Este despre pace interioara, despre pacea psihicului si a mintii tale, despre armonia si relaxarea intregului corp.

Tot ceea ce am experimentat alaturi de Lavinia si de ceilalti participanti, a fost absolut magnific si indrum pe fiecare sa incerce Sundao atunci cand are ocazia. Credeti-ma ca nu veti regreta! 🙂 Eu una am ajuns acasa atat de fericita si impacata cu mine, atat de relaxata si de motivata, atat de senina si mandra pentru ca am trait acele momente! Incercati ca macar din cand in cand sa-i dati corpului vostru linistea mult necesara in zilele noastre, incercati sa-i oferiti mai mult, dar mai ales incercati sa-l cunoasteti mai in profunzime. Incercati sa va ascultati corpul si sa nu-l judecati! El are nevoie de meditatie, pace, liniste si forta interioara pentru a merge mai departe si a va insoti zilnic in tot ceea ce vreti sa faceti!

Multumesc inca odata Laviniei Marin, careia vreau sa-i transmit atat: ESTI MINUNATA! 🙂 si Danei pentru ca ne-a oferit aceasta sansa, sa putem experimenta lucruri noi si la un alt nivel! 🙂

Pe curand! 😉

 

Revenim mereu, nu ne este greu…

Pentru ca ramasesem datoare cu mai multe articole, iata ca incep in ordine cronologica referitor la evenimentele la care am avut onoarea sa particip in ultima perioada. Incep cu aniversarea TINEMARULUI, aniversare a 40 de ani de la infiintarea Teatrului Muzical Tinermar Mangalia! 🙂 Nu voi intra din nou in detalii in legatura cu ceea ce a insemnat acest minunat grup pentru mine timp de 5 ani, deoarece despre asta am mai povestit AICI! 🙂

La inceput, adica mai exact cred ca acum vreo 3 saptamani, am primit pe Facebook in privat aceasta invitatie pe care o vedeti mai jos de la una dintre fostele colege de grup cu care inca mai pastrez legatura (dar si cu multe alte colege de atunci).

Inca de atunci m-am bucurat enorm si am inceput sa simt emotie pura, emotie care imi amintea de cea mai frumoasa perioada a copilariei mele si care ma trimitea cu gandul in trecut la minunatele clipe petrecute la Tinemar! Am indraznit bineinteles sa intreb despre ce va fi vorba in cadrul acestui eveniment, insa raspunsul pe care l-am primit nu m-a lamurit prea tare. Mi s-a spus decat atat: vii cu jumatate de ora inainte de inceperea serii Tinemar, imbracata in tricou cu specific marinaresc si vei face ce fac si ceilalti. 🙂 Am zis “OK”, desi ma rodea curiozitatea al nabii de tare in legatura cu ceea ce ni se pregatea.

Venind si ziua cu pricina, iata ca am ajuns in holul de la intrare al Cercului Militar Mangalia, pregatita mai tare ca niciodata sa imi intampin fostele colege si pe maestrul (profesorul nostru) cu care nu ma mai vazusem si de ani de zile.

Mara, Ramona si Diana

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Pe cateva dintre colege le mai intalnisem, insa pe cele mai multe nu le mai vazusem poate si de ani de zile…emotiile au fost pur si simplu coplesitoare! Imediat ne-am asezat ca odinioara fiecare la locul ei, bineinteles pe voci, asa cum cantam de fiecare data in orice spectacol de-al nostru: pe voci si pe note, niciodata dupa ureche sau mai stiu eu cum. Fostele colege mai vechi pregatisera si organizasera impreuna cu maestrul nostru fiecare moment si cateva piese de-ale Tinemarului care rezonau perfect cu momentul si motivul revederii noastre. Asa ca imediat am inceput sa cantam piesele noastre din trecut, dar mereu de actualitate! 🙂 In momentul in care vocile noastre s-au reunit impreuna cu nelipsita vioara a maestrului, efectiv parca totul in jurul meu vibra de emotie si de traire interioara! Eram toate numai un zambet si ne priveam una pe cealalta cu atata dor…pielea de gaina a fost prezenta pe tot parcursul serii si aproape ca lacrimile ma napadeau de emotie.

Dupa ce am interpretat cateva piese, publicul nostru din Mangalia care ne asculta si in trecut iata ca incepuse sa isi faca aparitia in holul Casei Armatei, asa ca din nou am inceput sa cantam si sa vibram de emotie. Apoi am descoperit cu mare drag in caietul de impresii al Tinemarului cateva fotografii cu mine la varsta de 11 ani pe scenele pe care concertam, dar si multe dintre premiile noastre obtinute la spectacolele pe care le sustineam in tara.

             Mai jos este un articol din ziar, iar in fotografie, ma regasiti pe mine, Aura in partea stanga, cu nelipsita tunsoare “castron”. 🙂

 

 

La fel, tunsoarea “castron” sau “bross” i se spunea atunci parca…partea dreapta pe fundal spate 🙂

 

 

Cam asa arata programul unui concert sustinut de Teatrul Muzical Tinemar Mangalia

Aceasta insigna am primit-o in seara evenimentului 🙂

 

Cateva dintre premiile obtinute de TINEMAR

Dupa aceste momente, am ajuns undeva pe terasa de afara a Casei Armatei unde ne astepta publicul care cu siguranta la fel ca si in anii in care concertam, era format atat din turistii veniti pe litoral (care cumparau bilete la spectacolele noastre), dar si din locuitorii orasului. Acolo am avut surpriza sa admiram pe un videoproiector pasaje cu noi, grupul Tinemar, inca de la inceputul infiintarii grupului (1977), pasaje din concertele noastre, pasaje din piesele de teatru, dar si momente de la repetitiile noastre. Toate aceste momente ne-au adus emotii colosale, ba chiar lacrimi in ochi de bucurie. 🙂

Maestrul Constantin Stefanescu alaturi de una dintre fostele colege din generatia mai veche, Dana Scarlat, cea care s-a ocupat de organizarea evenimentului “40 de ani de la infiintarea Tinemar”

Publicul nostru drag caruia ii multumim pentru ca inca ne canta piesele

Teodora alaturi de Luminita Andrei (soprana noastra)

 

Diana si Ramona

 

Anca (cea de-a doua organizatoare a evenimentului) si maestrul Constantin Stefanescu

Luminita Andrei si Dana Scarlat

 

 

Dana si Diana

A urmat apoi sa cantam din nou pe scena amenajata in fata publicului dupa ani si ani de zile. Nu m-am asteptat la asta nici un moment, dar recunosc ca asta imi doream sa fac cel mai mult in acea seara. A fost absolut magnific momentul in care Tinemarul s-a reunit pe scena cantand pentru publicul spectator! Emotiile au atins cote de neimaginat, iar mie una parca mi se parea ca traiesc momentele din trecut si parca eram acelasi copil simplu, naiv si atent la fiecare indicatie a maestrului.

 

 

 

Seara s-a incheiat cu o surpriza imensa pentru sufletele noastre…intorcandu-ne in holul de la intrare al Cercului Militar, hol ce da spre intarea in sala mare de spectacole (acolo unde concertam si prezentam piesele de teatru), usa de la intrare a salii respective a fost descoperita si astfel am aflat ca acea sala, poarta din ziua de 14 August 2017, numele de … 🙂

Bucuria si emotia au depasit in acele momente parca orice limita! 🙂 Si nu cred ca poate exista mandrie mai mare pentru noi! 🙂

In final am cantat din nou si din nou, am aplaudat, ne-am bucurat, ne-am imbratisat si am facut poze de grup! 🙂

 

Alaturi de Flory, cea care m-a luat sub aripa ei atunci cand am poposit in Tinemar si careia ii multumesc pentru cate am invatat

Cele 3 Ramone 🙂

Cornelia

 

CD-UL TINEMAR

Doresc sa multumesc inca odata organizatorilor si tuturor celor ce au facut posibila aceasta revedere! Va iubesc pe toti si va multumesc pentru ca mi-ati dat posibilitatea sa am o copilarie fericita si implinita asa cum mi-am dorit!

TE IUBESC TINEMAR!

La alta REVEDERE DRAGUL MEU TINEMAR! 🙂

Hai că nu cer prea multe…10!

Nici nu-mi vine să-mi cred ochilor că peste 6 zile mai adaug încă un an experienței mele de viață și că voi mai îmbătrâni un pic…și totuși, m-am gândit ca măcar acum când împlinesc 31 de cireșari  să îmi creez aici un mic “wishlist” și să scriu câte ceva despre cum mi se pare viața la 31 de ani. Pardon! 30! Încă am 30! 🙂

Eu zic că sunt un om norocos în general și că viața tot timpul mi-a oferit oportunități, adică tot timpul mi-a permis să aleg între ceea ce-mi place și ce nu. Cred că norocul meu cel mai mare și bucuria nemărginită pe care o simt în fiecare zi, sunt date și transmise de oamenii de lângă mine, de oamenii care mă iubsesc necondiționat și care mă apreciază pentru tot ceea ce pot eu să fac. Simt că sunt iubită și apreciată deși uneori poate nu fac lucruri mărețe, iar asta îmi dă tot timpul încredere în mine și efectiv mă simt bine, mă simt împlinită.

Copilăria mea a fost una absolut minunată, dar mai multe despre asta puteți citi AICI. 🙂 Și cel mai tare, la fel ca și în prezent, îmi doream să vină ziua mea cât mai repede! Încă de mică îmi plăcea și simțeam acea nevoie de a fi în centrul atenției. Adoram ca eu să fiu pionul principal, deși dura decât o singură zi. La fel sunt și acum…un copil! Serios! Nu, nu un copil serios! Serios că-s un copil voiam să zic! Eu așa mă văd și sunt mândră de mine pentru că niciodată nu mi-am pierdut zâmbetul larg, veselia, buna dispoziție, simțul umorului și sufletul de copil.

Și hai să vedem cam ce-și mai poate dori un copil la aproape 31 de ani 🙂 :

  1. Deși mă repet poate… știți și voi că partea aia cu sănătatea e inevitabilă și despre asta am grijă să vorbesc cu Doamne-Doamne în fiecare dimineață și în fiecare seară. Pentru că doar dacă ești sănătos te poți bucura de restul lucrurilor materiale sau morale. Așa că Doamne ajută să fim cu toții sănătoși și să ne putem bucura de tot ceea ce ne înconjoară, oameni și lucruri! 🙂
  2. Mi-aș dori să înțeleg ce înseamnă să fii mamă/părinte și să cunosc această experiență cât mai repede cu putință! Știu și simt că asta se va întâmpla în viitorul foarte apropiat. 🙂
  3. Deși niciodată nu am fost genul de copil care să ceară lucruri materiale în neștiință, iar asta o pot confirma atât părinții cât și soțul meu, anul acesta am fost hotărâtă că de ziua mea îmi doresc un anumit model de cercei din aur, încă cu vreo 6 luni înainte. 🙂 Mi s-a pus pata pe ei și gata trebuie să-i primesc cadou de ziua mea! 😀
  4. Parcă mi-aș dori să mai “fugim” un pic pe la munte, mai ales că iubirea mea pleacă de lângă mine nu peste mult timp din nou în voiaj…
  5. Îmi doresc să ne mutăm în căsuța noastră, dar asta va mai dura ceva…sănătoși să fim așa cum spuneam și mai sus ca să putem lucra la ea. 🙂
  6. Mi-aș dori la fel ca în fiecare an de ziua mea, să primesc mesaje și urări cu sutele de la toți prietenii, pentru că ăsta e unul din cadourile extrem de prețioase pentru mine. Îmi place la nebunie treaba asta și mă face să mă simt super fericită. 🙂
  7. Ca în fiecare an, pe lista de așteptare e partea aia cu “îmi doresc să mai slăbesc câteva kile” dar nu fac nimic pentru asta… :)) Voi face și asta atunci când mă voi simți pregătită, așa cum am mai facut-o de atâtea ori în trecut.
  8. Îmi doresc să-i am aproape de mine, sănătoși, pe toți cei dragi ai mei!
  9. …niște trandafiri roșii ca focul plini de iubire 🙂
  10. …și bineînțeles un tort de ciocolată pe care îl ador! 🙂

Și acum ziceți voi…sunt eu costisitoare??? 🙂

Mie nu mi se pare! 😀

Pe curând dragii mei dragi! :*

Din culisele campaniei “Cumpără o prăjitură de casă și trimite un copil în tabără”

Lume, lume bună seara! Păi nu vă spusesem cum am petrecut și cum a fost pe 28 Mai la Albești, unde pentru campania Direcției de Asistență Socială Mangalia, am vândut prăjituri pentru a trimite copiii defavorizați în tabere și în excursii.

Ne-am adunat cu mic cu mare încă de la primele ore ale dimineții pentru a pregăti standul nostru și a-l înfrumuseța așa cum am crezut mai bine de cuviință; și bine am făcut pentru că oamenii ne-au susținut și au empatizat cu noi de cum ne-au zărit. Prăjiturile noastre de casă au îmceput să se cumpere una câte una și eram nevoite să scoatem din vitrina frigorifică altele destul de des, pentru a reîmprospăta oferta noastră și a umple standul.

Despre alegerea prețului/prăjitură

Inițial vorbiserăm și hotărâserăm să nu impunem un preț anume, ci să lăsăm omul să doneze atât cât consideră și să își aleagă orice prăjitură, pentru că donația în scop nobil e donație și nu se impune preț. Apoi am considerat că totuși fiecare dintre noi a muncit destul de mult, iar în ceea ce mă privește, trebuie să spun că am copt 7 tăvi mari de blaturi pentru prăjitura pregătită de mine, și că ar trebui să punem un preț de minim 5 lei/oricare prăjitură. Dacă am făcut bine sau nu, nici acum nu îmi dau seama, însă ceea ce știu sigur este faptul că oamenii nu doar că au cumpărat diferite feluri, ci chiar au donat și bani în plus, susținând campania noastră. Alții au fost de părere că prețul de 5 lei/prăjitură a fost unul prea mic și că trebuia să precizăm că donația pornește de la minim 5 lei, ca omul să ne lase mai mult chiar și pentru o singură prăjitură. Eu zic că a fost bine așa cum am procedat, adică nici prea mult, nici prea puțin și că omul care a donat a fost și mulțumit și s-a bucurat de gustul dulce al copilăriei, fără să aibă impresia că vrem să luăm pielea de pe el.

Cine ne-a susținut în “nebunia” noastră

Când spun nebunia noastră, fac referire la o nebunie frumoasă, cu oameni buni la suflet și colegi cum rar ți-e dat să mai întâlnești. Inițial,  ideea a fost a doamnei Nicoleta Griguță, consilier și fondator al Asociației ProActiv pentru Comunitate, iar mai apoi bineînțeles că noi, Direcția Asistență Socială, am fost super încântați de cele propuse, reușind astfel să ne organizăm și să ne dorim cu ardoare să mergem până la capăt în acest proiect. Am început să ne dăm cu părerea despre ce feluri de prăjituri am putea face, despre cum să le așezăm, despre cât de mare să fie bucata de prăjitură, etc.; am comandat caserole din plastic, am făcut un logo cu numele direcției pe care mai apoi l-am lipit pe fiecare caserolă în parte, am pregătit un banner cu numele campaniei și ne-am implicat înainte de orice cu sufletul pentru ca totul să iasă ca la carte! Trebuie să mai precizez faptul că toate prăjiturile care s-au pregătit, au fost realizate cu propriile resurse financiare ale fiecăruia dintre noi.

În tot acest timp am fost susținuți bineînțeles de către șefa serviciului de Asistență Socială, Adriana Duca și de către domnul director Claudiu Stamate. Acestor omeni și doamnei Nicoleta Griguță le mulțumim încă o dată pentru că au crezut în noi și pentru că ne-au fost alături. Nu în ultimul rând, trebuie să mulțumim domnului Primar al Comunei Albești, Gheorghe Moldovan, care ne-a acordat standul pentru a putea fi prezenți la sărbătoarea “Fiii Satului”.

Câte feluri/tipuri de prăjituri s-au vândut pentru campania “Cumpără o prăjitră de casă și trimite un copil în tabără”

Multeeeee, foarte multe…aproape că dacă stau bine și mă gândesc nici nu mi le mai amintesc prea bine pe toate, dar să le mai știu și numărul. 🙂 Însă vă pot spune așa: că primele prăjituri aflate în top la vânzare, aș putea spune TOP 3 prăjituri de casă vândute, au fost fagurii cu cremă de vanilie, nucile cu cremă de cacao și salamul de biscuiți. 🙂 Colegele care au pregătit aceste 3 feluri au fost cele mai fericite, văzând că au rămas primele fără marfă. 🙂 Am avut și brioșe…cu fructe și cu ciocolată, eclere cu vanilie, prăjitură cu nucă și măr, pandișpan cu fructe, prăjitură Snikers, prăjitură Tosca (făcută de mine), felie de tort cu ciocolată, plăcintă cu măr, foi de napolitate umplute cu cremă, eclere cu ciocolată, prăjitură cu fructe de pădure și pe cuvânt că în momentul ăsta nu mi le amintesc pe toate; așa că dragele mele colege vă rog să ma iertați dacă am uitat de prăjitura vreuneia dintre voi. 🙂

Final apoteotic

La ora 15.30 nu mai aveam nici un fel de prăjitură și încă nu ne venea să credem că noi am fost în stare să ne facem reclamă și să vindem aproape 900 de caserole cu prăjituri de casă. Atât am mai strigat făcându-ne publicitate, încât lumea care ne auzea era imposibil să nu se apropie de noi! 🙂 Eram atât de fericite încât am încins o horă și ne-am distrat la maxim după atâta muncă frumoasă. Din interviul de mai jos, acordat chiar de locul faptei :), puteți afla și suma pe care am reușit să o strângem în acea zi minunată, pentru care le mulțumim oamenilor care ne-au “trecut pragul”și au gustat din prăjiturile noastre. 🙂

– Nicoleta Griguță și Claudiu Stamate –

O actiune "dulce" incununata de succes. Trimite un copil in tabara! Sub acest generic s-a desfasurat actiunea umanitara initiata de Directia Asistenta Sociala Mangalia impreuna cu Asociatia Proactiv Pentru Comunitate, duminica, 28 mai 2017, la Ziua Comunei Albesti.

Publicată de Mangalia.TV pe Sâmbătă, 3 Iunie 2017

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Noapte bună!

Pe curând! 🙂

Proiecte în derulare în cadrul Direcției de Asistență Socială Mangalia

Hristos a înviat lume bună!

Mulțumesc încă o dată celor ce și-au răpit puțin din timpul lor pentru un mesaj, un telefon, un semn pe care mi l-au dat pentru ziua numelui de ieri! Vă doresc ca tot ce mi-ați urat voi mie să se întoarcă înmiit către voi!

Și voiam să vă mai scriu puțin despre ceea ce facem noi la job, eu împreună cu celelalte colege, cărora vreau să le spun și aici că-mi sunt dragi și că le consider ca pe a doua familie; le spun că sunt mândră de tot ceea ce reușim să construim împreună și că le mulțumesc pentru câte învățăm zilnic una de la cealaltă! 🙂

După ce am reușit ca acum două săptămâni să organizăm o petrecere în adevăratul sens al cuvântului pentru “copiii noștri”,  cu ocazia zilelor de naștere a unora dintre ei, petrecere în cadrul căreia am încercat să-i bucurăm, să ne jucăm, să cântăm și să dansăm împreună pentru câteva ore bune, iată că pe data de 28 Mai, ne vom afla la Ziua Comunei Albești – “Fiii satului”, petrecere câmpenească organizată an de an de către Primăria și Consiliul Local Albești. Ce vom face acolo? Prin bună-voința domnului Primar al Comunei Albești, Gheorghe Moldovan și datorită ajutorului Asociației Proactiv pentru Comunitate căreia îi mulțumim pe această cale pentru că ne sprijină în toate proiectele noastre, vom încerca să strângem bănuți pentru a reuși să trimitem copiii ce provin din familii defavorizate în tabere sau în excursii; și credem noi că modalitatea prin care ne-am gândit să strângem acești bani, este una “delicioasă”; când spun delicioasă zău că nu fac vreo glumă și asta pentru că întreaga echipă a Direcției de Asistență Socială Mangalia va pregăti diferite feluri de prăjituri de casă, care mai de care mai gustoase, cu care vă așteaptă la petrecerea câmpenească de la Albești în data de 28 Mai, începând cu primele ore ale dimineții! 🙂 Fiecare dintre cei prezenți va putea degusta prăjiturile noastre cumpărându-le, oferind astfel posibilitatea acestor copii să meargă pentru prima dată într-o tabără sau într-o excursie, posibilitatea de a vedea pentru prima dată locuri și oameni noi, de a socializa, și o mică șansă de a se integra în societate!

Bineînțeles că părerile cetățenilor în legătură cu ceea ce facem sunt împărțite…și când spun asta, fac referire la unele comentarii apărute pe pagina noastră de facebook, care nu sunt întotdeauna dintre cele mai pozitive. Ceea ce oamenii nu înțeleg de fapt este că noi, această echipă de asistenți sociali am ales să facem aceste fapte pentru oamenii din jurul nostru, pentru că asistența socială nu înseamnă doar acte și hârtii întocmite! Ci înseamnă ajutor în adevăratul sens al cuvântului, ajutor dovedit prin fapte concrete și reale, înseamnă multe anchete sociale pe teren în zonele defavorizate ale Mangaliei și nu numai și înseamnă dăruire și pricepere. Poate că suntem judecați pentru că ne îndreptăm atenția doar spre copiii cu probleme și nu spre adulți sau pensionari; cu siguranță nu este așa, deoarece facem zilnic tot ceea ce este posibil pentru absolut toți cetățenii orașului ce ne calcă pragul biroului, tocmai pentru ca aceștia să fie mulțumiți. Și dacă aici greșesc cu ceva, v-aș ruga să mă contraziceți, lăsând mai jos comentariile voastre.

Trebuie să vă mai spun că proiectele noastre se țin lanț și că deja pregătim noi surprize pentru sărbătorile de iarnă! Despre asta voi vorbi ceva mai târziu într-un alt articol, în care voi reveni și cu poze care cu siguranță vor fi pe placul tuturor! Dar așa cum am spus, chiar este o surpriză și nu vreau să dezvălui mai multe decât la momentul potrivit! 🙂

La fel de importantă în perioada imediat următoare este și acțiunea de monitorizare a modului de creștere și îngrijire a copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate, conform H.G. nr. 691/2015 pentru aprobarea procedurii de monitorizare a modului de creștere și îngrijire a copilului cu părinți plecați la muncă în străinătate și serviciile de care aceștia pot beneficia. Mai multe despre această acțiune puteți afla de AICI!

Mulțumesc încă o dată în numele întregii echipe tuturor celor care ne sunt alături în realizarea acestor proiecte; proiecte dragi nouă, proiecte frumoase, de bun simț și oferite cu dragoste și dăruire!

Nu uitați! Pe 28 Mai, vă așteptăm la petrecerea câmpenească de la Albești în număr cât mai mare pentru a degusta cele mai bune prăjituri de casă, oferite de echipa Direcției de Asistență Socială Mangalia! 🙂

Pe curând! 😉

Mulțumesc echipei Thecon

Atunci când lucrezi cu cei de la Thecon, ai clar numai avantaje care mai de care mai importante pentru tine. În ceea ce mă privește, experiența creării noului blog alături de această echipă, a fost una cu adevărat remarcabilă pentru mine, dar mai ales pentru înfățișarea și “look-ul” blogului meu. Lucian a fost cel care m-a ajutat și care mi-a îndeplinit toate dorințele în legătură cu felul în care îmi doresc să arate “jurnalul” meu. Ori de câte ori aveam alte idei sau ceva nu îmi plăcea, îi spuneam și imediat rectifica.

Ca să înțelegi mai exact, campania de susținere a bloggerilor  te ajută gratuit să îți îmbunătățești blogul și să devii popular și cunoscut. Te ajută să descoperi punctele slabe, analizând grafica și funcționalitatea blogului tău. Te ajută, prin crearea unui nou design original pentru noul tău website. Echipa Thecon oferă promptitudine, seriozitate și profesionalism în tot ceea ce poate dezvolta pentru tine și blogul tău. Indiferent dacă ai deja un blog, sau pur și simplu ești hotărât să-ți creezi unul, aceștia te vor ajuta cu informațiile necesare și îți vor fi alături pe toată perioada de creare site.

Vreau să mulțumesc echipei Thecon pentru tot sprijinul acordat, pentru faptul că au făcut ca blogul meu să arate exact așa cum mi-am dorit, dar înainte de toate pentru seriozitatea de care dau dovadă!

Pe curând! 😉

 

O adevarată grădină a iubirii crește în inima bunicului…

Hristos a înviat!

Sper că sărbătorile ce tocmai se apropie de final au fost de bun augur pentru toată lumea; sper că ați avut liniște și mese îmbelșugate, bucurii și sănătate.

Nu ne-am mai “văzut” de mult timp aici pe blog, însă credeți-mă că am avut motive destul de bine întemeiate. Anul 2016 a fost un an dificil atât pentru mine cât și pentru familia mea…dificil din multe puncte de vedere și nu îmi este teamă să spun sau să recunosc asta. Poate că abia acum am simțit într-adevăr că pot scrie despre atât de multe lucruri grele petrecute în viața mea într-un timp atât de scurt aș putea spune.

În viața fiecărui om, precum bine știm cu toții, există momente cumplite cărora poate că nu știm cum să le facem față și cum să le ținem piept. Unii dintre voi cu siguranță au trecut prin multe momente grave sau foarte grave, alții până în prezent, poate că nu. Nici eu nu cunoșteam ce înseamnă cu adevărat problemele și suferința…în viața și în familia mea exista decât voie bună, armonie, pace, liniște, petreceri alături de cei dragi; până într-o bună zi în care ceva ne-a lovit ca un trăsnet și am aflat că bunicul meu (tataie, pentru că așa-i spuneam) este foarte bolnav. La nici două zile, când parcă nici nu reușisem să ne revenim din șoc, tata a avut un accident de mașină destul de grav care ne-a speriat al naibii de tare, dar din care slavă cerului și lui Dumnezeu a scăpat teafăr după aproximativ 2 săptămâni de spitalizare. Greul a continuat însă cu tataie…drumuri la spital, teste, analize peste analize însă totul în zadar, deoarece boala fusese descoperită prea târziu.

Azi se împlinesc 3 luni și o zi de când tataie ne veghează pe toți ai casei de sus de printre îngeri…mi-a fost și îmi este extrem de greu să scriu acest articol, însă am știut de la bun început că îmi voi dori să-l scriu pentru că aici, în acest jurnal al vieții mele, îmi doresc să păstrez amintiri dragi cu cei mai scumpi și prețioși oameni din viața mea; iar tataie al meu este unul dintre acești puțini oameni importanți pentru mine. Nu știu alții cum sunt…vorba lui Creangă, dar eu când mă gândesc la copilăria mea, îmi vin în minte bunicii; bunicii pentru că ei au vegheat o bună parte a copilăriei mele, ei m-au învățat multe și la ei îmi petreceam aproape toate vacanțele de vară.

Tataie al meu, a fost cel care a crezut în mine și care m-a învățat să merg pe bicicletă deși știu că i-a luat aproape o zi întreagă. Îmi doream enorm să învăț să pedalez și pentru mine ăsta n-a fost puțin lucru. Tataie al meu era un om bun la suflet, omul care ajuta pe toată lumea ori de câte ori cineva avea nevoie. Tataie al meu nu îmi spunea niciodată că nu se poate ori de câte ori voiam ceva sau aveam nevoie de ceva. Cu tataie al meu m-am sfătuit de foarte multe ori, chiar dacă era tataie și chiar dacă mulți îl știau mai în vârstă. El era tot timpul la curent cu toate, îi plăcea să afle lucruri noi, să cunoască și să știe de toate. El s-a adaptat până și vremurilor noastre. Ne uitam împreună la filmulețe pe tabletă sau urmăream facebook-ul și comentam împreună tot ce vedeam. Era un om vesel, îi plăcea viața și o trăia din plin…îi plăcea să se distreze și să se simtă bine alături de copii și de nepoți. Ambițios tare din fire, uneori se impunea și tot timpul el era cel căruia trebuia să-i dăm mereu dreptate; un om puternic, bine făcut, omul bun la toate aș putea spune. Nu se dădea niciodată la o parte de la orice l-ai fi pus să facă. Era curios tot timpul și îi plăcea să facă și să desfacă o mulțime de lucruri migăloase.

Tataie al meu a lucrat ca naș de tren și n-aș avea cum să uit vreodată drumurile cu trenul de la Mangalia la Grădinari de Olt și retur, împreună cu el. Totul era super distractiv, îmi plăcea mereu să spun că eu sunt fata lui Pătrașcu și eu merg gratis cu trenul oriunde vreau eu. Povesteam și râdeam împreună tot drumul. Ne scoteam pachețelul cu mâncare pregătit de mamaie, întindeam ziarul în compartiment și mâncam împreună ouă fierte și copănele prăjite. Doamne, Doamne ce amintiri…tot tataie al meu mi-a făcut primul leagăn în curte, leagănul pe care mi-l doream atât de mult. Nici nu mai contează că imediat m-am zbenguit atât de tare în el încât am căzut direct în cap. El îmi îngrijea și juliturile din genunchi atunci cand cădeam cu bicicleta, mă spăla cu apă călduță și îmi punea pastilă pisată, apoi mă pansa. Tataie al meu era cel mai bun om pentru mine și sunt absolut convinsă că și pentru cei din jur. Muncea mult, foarte mult chiar și după ce ieșise la pensie și făcea pe dracu-n 4 ca să-și ajute tot timpul copiii. A fost un om harnic și foarte muncitor, un om apreciat și respectat de toată lumea.

18009035_1681828385167764_926665202_n

Amintirile alături de tataie al meu sunt nenumărate, dar am să mă opresc aici pentru că mie nu îmi place să spun că el nu mai este, ba din contră, eu îl simt alături de mine la orice pas. Îmi place să mi-l amintesc exact așa cum era tot timpul…vesel, cu zâmbetul de buze tot timpul, grijuliu cu noi toți și pregătit în orice moment să ne ofere tot sprijinul și ajutorul lui; omul căruia i-a păsat de copii și de nepoți și care a știut să arate acest lucru tot timpul! Poate că nu am știut să îți mulțumesc pentru toate astea tataie, dar tu sigur m-ai iertat. Îți mulțumesc acum pentru toată dragostea pe care mi-ai purtat-o și pentru toată grija pe care mi-ai oferit-o. Știu că și acum mi le oferi tot timpul de acolo de sus și că mă sprijini ori de câte ori mai “cad” sau mă “împiedic”.

Nu te voi uita niciodată tataie bun și scump! Dumnezeu să te odihnească în pace și să ne fii alături la orice pas la fel ca și până acum! Te iubesc cu toată inima în care te voi purta și te voi pomeni toată viața!

Mări, mami și poate mamaie…știu că veți plânge din nou când veți citi asta și îmi pare rău…vă rog să mă iertați!

Pe curând!