Alimentatie corecta sau Clinicco?

Salutare!

Revin pentru ca intr-un final, am decis sa ma trezesc la realitate si sa va vorbesc un pic despre perioada anterioara, in care am inteles cat de important este sa ajungi sa mananci sanatos, sa ai o alimentatie corecta. Recunosc ca sunt o mare gurmanda si ca tocmai de aceea intotdeauna am avut ceva probleme cu kilogramele acumulate…totusi chiar daca uneori imi reprosez ca e prea tarziu, am inteles ca toate bolile, sau 99% dintre bolile omului se datoreaza proastei alimentatii.  Asa ca am fost nevoita sa ma decid…ori la bal ori la spital? Si din fericire zic eu ca de data asta am reusit, alegand “balul”! Si merg pe principiul ca niciodata nu este prea tarziu pentru a lua o hotarare, mai ales in ceea ce priveste stilul de viata si pana la urma sanatate, pentru ca asta e cea mai importanta! Asa ca m-am pus pe treaba serios si cu putina ambitie mi-a si iesit!

Daca m-as referi la cele mai intalnite afectiuni cauzate de kilogramele in plus, cu siguranta acestea ar fi afectiunile cardio. Grasimea se depune in mare parte in tot organismul, insa de cele mai multe ori, prima care are de suferit este inima.  De aceea, daca nu avem grija ca alimentatia noastra sa fie una corecta, in mod sigur ne vom lovi la un moment dat de chirurugie cardiovasculara.

Clinicco este cel mai bun spital de profil din Romania (cu medici angajati toti full-time), cu standarde foarte inalte, fiind singurul spital care rezolva urgentele cardiologice gratuit din Brasov si Covasna. Asa ca daca voi, sau cei dragi voua ajungeti vreodata sa intampinati astfel de probleme, cu siguranta locul in care trebuie sa va tratati este Clinicco. Insa cel mai bine ar fi sa avem mare grija sa nu ajungem pe mana medicilor, nu?

Romania este pe locul 1 in Europa in ceea ce priveste bolile cardiovasculare si tot in Romania murim pe capete din cauza alimentatiei proaste. Sedentarismul si faptul ca nu stim sa avem grija de noi, ne face sa suferim zilnic la propriu. Vorbesc din propria experienta. Nu conteaza atat de mult modul in care arati, ci inainte de toate conteaza sanatatea noastra!

Nu trebuie si nici eu nu am fost vreodata vreo silfida sau atat de slaba incat sa imi poti numara oasele,  insa consider ca o greutate optima la inaltimea noastra ne poate salva de multe probleme. Faptul ca nu dam atentie la ceea ce mancam, faptul ca nu facem sport, si multe altele se rasfrang asupra noastra in cel mai dureros mod! Cu siguranta ca depinde in primul rand de noi sa reusim sa avem o viata mai sanatoasa si mai buna! Trebuie doar sa vrem si sa avem un pic de vointa! Este foarte greu, recunosc, dar este al naibii de bine dupa!

Si ce-si doreste orice om intotdeauna? Sa fie sanatos, nu? Luptati pentru a fi sanatosi!

P.S.

Pozele de mai jos nu sunt pentru a primi laude sau pentru a ma lauda la propriu, sunt pentru acele persoane care chiar isi doresc sa fie sanatoase! Luati-le drept o motivatie, o incurajare, sau ca pe o lectie de la cineva care s-a trezit cam tarziu sa actioneze dar care  totusi la un moment dat a gasit puterea si vointa sa o faca! 🙂

252761_484387354911879_1146865266_n

“inainte” 🙂 – undeva la tara

148979_450331708317444_660513836_n

Tot “inainte” 🙂 alaturi de fiica uneia dintre cele mai indragite soliste

578609_442327112451237_1165471741_n

Si tot “inainte” – alaturi de o alta interpreta minunata

8437_671309006219712_458652838_n

Si “dupa” – alaturi de cel mai minunat bunic

970191_661580320525914_704631073_n

“dupa” 🙂

Si lupta nu s-a terminat inca…

V-am pupat! 😉

Mituri despre alimente. Sfaturi SANATOASE!

SALUTARE!

Eheeei, de cand tot zic si eu ca poate mai slabesc putin (putin, nu mult)…si de cand m-am mutat la munte si muncesc (chiar muncesc!) tot zic ca poate, poate mai dau vreun kil-doua jos. De unde fratilor? Nimic! Nada! cu “N” mare! Pai daca nici acum, atunci cand? Si unde mai pui ca zilnic fac ture prin vila si urc etajele de “n” ori! Nu merge! La mine pana nu fac foamea, nu merge, asta e clar! 🙂 In orice caz nu ma plang…sunt o mare gurmanda si nu imi refuz micile pofte pe care le am aproape niciodata, recunosc! Nici nu exagerez (foarte tare), dar nici nu le refuz! Mai ales dulciurile! 🙂 Sunt o mare amatoare de dulciuri! Ador prajiturile cu ciocolata, torturile de ciocolata si in special carnea! 🙂 Da, da, carnea a fost, este, si va ramane leguma mea preferata! 🙂 Totusi, mai jos, va invit sa cititi cateva sfaturi sanatoase! Promit sa incerc si eu sa respect macar unele dintre ele! 🙂 Sa vedem daca imi reuseste! 🙂

Lista asta ar trebui pusa-n rama, la bucatarie, asa, ca sa o ai la indemana ori de cate ori ai dubii cand o prietena iti spune ultima moda in diete sau etichetele alimetelor te vrajesc cu efectele lor miraculoase. Doctorul Mihaela Bilic iti spune clar ce trebuie sa crezi si sa nu crezi din tot ce auzi despre hrana care-ti aduce sanatate si trup de invidiat.

ADEVARAT SAU FALS DESPRE CARNE


Carnea fiarta nu ingrasa?
ADEVARAT. Prin fierbere, carnea devine usor de digerat, insa trebuie pusa la fiert in apa clocotita pentru ca porii sa se inchida imediat si toate substantele nutritive sa ramina in carne, nu in apa de fiert.

Oul fiert tare este indigest?
ADEVARAT. Albumina din albus este o proteina ce se digera doar daca este fiarta, in schimb, galbenusul devine indigest daca este tare. Ideal, oul se maninca fiert moale sau cleios.

Carnea de pui este mai sanatoasa decit cea de porc?
DEPINDE. Daca urmarim continutul in grasime trebuie evitata carnea de porc in cazul persoanelor cu colesterol si trigliceride crescute. In ceea ce priveste persoanele anemice este bine de stiut ca fierul exista doar in carnea rosie. In cazul puilor se pune si problema de citi hormoni a fost nevoie ca sa ajunga in timp record la greutatea unei gaini. Parerea mea: carnea rosie, categoric.

Mai bine peste decit carne de porc, vita sau pui?
ADEVARAT. Pestele contine proteine ca si celelalte tipuri de carne, dar este bogat in grasimi nesaturate ( cele sanatoase) si minerale si este mult mai usor digerabil fata de acestea. Pestele si fructele de mare sint mai putin calorice si de aceea este obligatoriu sa mincam peste ( de preferinta proaspat ) de minim 3 ori/saptamina. Insa nimeni nu va fi certat daca in fiecare zi va consuma peste. Va mai amintiti sloganul “nici o masa fara peste”, ei bine nu era un slogan comunist.

In spanac gasim mai mult fier decit in carne?
FALS. Chiar daca continutul de fier in spanac si alte legume cu frunze verzi este foarte crescut, acesta nu poate fi absorbit in intestinul uman. Principala sursa de fier a omului este carnea, cit mai rosie si mai cruda, alaturi de organe precum ficatul si splina, depozite de fier atit la om, cit si la animale. Fierul din carne se absoarbe si mai bine in prezenta vitaminei C, deci o friptura in singe alaturi de o salata verde e reteta perfecta impotriva anemiei.

Carnea nu contine fibre?
ADEVARAT. Din metabolismul carnii nu rezulta nici un fel de reziduuri solide si, ca urmare, bolul alimentar trebuie completat cu legume proaspete si produse cereale, altfel exista riscul ca un regim bogat in carne sa fie urmat de constipatie.

Carnea e responsabila de guta?
ADEVARAT. Toate alimentele bogate in purina (carne rosie, vinat, carne de animal tinar – vitel, miel, dar si ciocolata, au ca rezultat depunerea acidului uric la nivelul articulatiilor mici si aparitia atacului de guta.

Regimul proteic duce la slabire rapida?
ADEVARAT. Se pot pierde in 2 saptamini 5-7 kg prin consumul exclusiv de proteine, pentru ca excesul de proteina se transforma foarte greu in grasime. Exista insa riscul de pierdere a masei musculare deoarece organismul este obligat sa-si arda proteinele constitutionale pentru a obtine putina glucoza, ca sursa de energie si pentru buna functionare a sistemului nervos.

Cei care vor “muschi” trebuie sa manince carne?
ADEVARAT. In conditiile unui efort fizic intens sau daca este urmarita cresterea masei musculare prin sport este indicat sa fie consumate in principal proteine de calitate superioara (carne, lapte, oua) ca materie prima pentru sinteza de aminoacizi. Aportul proteic trebuie sa fie cu 30% mai mare. Similar, la femeile gravide sau care alapteaza este nevoie de o crestere a ratei proteice cu 20-30% pentru a asigura dezvoltarea adecvata a embrionului si a fatului.

Regimul vegetarian este mai sanatos?
FALS. Legumele si cerealele nu contin toti aminoacizii esentiali, prin urmare, unele proteine ce au la baza acesti aminoacizi nu pot fi sintetizate. Regimul vegetarian duce si la o carenta de vitamine, mai ales cele din grupul B si vitaminele liposolubile A, D care se gasesc doar in produsele animale, ca sa nu mai vorbim de fier si zinc. Este recomandat, ca solutie de mijloc, regimul lacto-vegetarian pentru a putea asigura organismului toate principiile alimentare de baza.

ADEVARAT SAU FALS DESPRE GLUCIDE

Este adevarat ca painea ingrasa?
FALS. Nu painea ingrasa, ci produsele care sint asociate cu ea. O felie de piine are 80 calorii, iar 1 felie de cascaval are 180 calorii. Bineinteles ca 1 piine intreaga ingrasa, dar 1-2 felii la masa sint obligatorii.

Painea prajita e mai putin calorica?
FALS. O felie de piine prajita are exact acelasi numar de calorii ca una proaspata deoarece prin prajire se pierde numai apa, deci este mai usoara ca greutate.

Painea proaspata “umfla” burta?
ADEVARAT. In procesul tehnologic de pregatire al piinii, se foloseste drojdia de bere a carei perioada completa de fermentatie este de 12 ore. De aceea este recomandat sa fie consumata piine “veche” de 1 zi.

Grahamul sau piinea cu tarite nu ingrasa?
FALS. Painea neagra sau intermediara contine mai multe tarite (fibre) care ajuta digestia, insa continutul caloric este usor inferior piinii albe (230 calorii/100g fata de 280 calorii/100 g). Piinea neagra (1 felie = 35g) este mai grea decit piinea alba (1 felie = 25 g) si in final se ajunge la echilibru, adica 1 felie piine alba 25 g = 1 felie, piine neagra 35g = 80 calorii.

Nu trebuie sa asociem carnea cu painea sau cartofii?
FALS. Alimentatia corecta si sanatoasa prevede ca fiecare masa sa contina toate principiile alimentare, deci este normal ca proteinele din carne sa fie asociate cu glucidele lente din garnitura pentru a se absorbi adecvat. Disocierea dintre proteine si carbohidrati se face pe perioade scurte, de maxim 2 saptamini si are ca scop slabirea rapida (dar incorecta) dictata de probleme stricte de sanatate.

Mierea este naturala, deci nu ingrasa?
FALS. Mierea este naturala si sanatoasa, dar contine fructoza si acelasi numar de calorii ca si zaharul (4 calorii / gram). Deoarece zaharul este cristalizat si ocupa volum mai mare se ajunge la ecuatia paradoxala : 1 lingurita zahar = 13 calorii, 1 lingurita miere = 22 calorii.

Mierea mai are si proprietatea de a stimula pofta de mincare, prin urmare este recomandata copiilor si persoanelor subnutrite sau care si-au pierdut apetitul. In cazul in care vreti sa folositi miere la indulcit, un virf de lingurita este suficient, pentru ca puterea de indulcire este de 4 ori mai mare decit a zaharului.

Zaharul brun este mai sanatos decit cel alb?
ADEVARAT. Zaharul brun este extras din trestia de zahar si este mai putin prelucrat si rafinat decit zaharul clasic obtinut din sfecla de zahar. Ca numar de calorii insa este identic.

Zaharina este cancerigena?
FALS. Nu a fost demonstrata stiintific aceasta teorie, insa principalul dezavantaj al zaharinei este acela de a schimba gustul preparatelor la temperatura inalta. Aparitia indulcitorilor sintetici pe baza de aspartam a rezolvat aceasta problema, acestia fiind stabili termic. Fructoza lichida este un alt indulcitor natural ce poate substitui cu succes zaharul.

Ciocolata pentru diabetici nu ingrasa?
FALS. In diabet, pacientii prezinta un deficit de insulina si deci nu au voie sa consume zahar. Dulciurile pentru diabetici sint facute cu fructoza pentru ca ea este mai noninsulinogena (nu determina descarcare in singe de insulina). Prin urmare, obiectivul acestor produse este de a nu contine zahar rapid si nu calorii mai putine. Ciocolata pentru diabetici poate avea uneori mai multe calorii decit cea normala.

Laptele cald baut seara te ajuta sa adormi?
ADEVARAT. Senzatia de foame si glicemia scazuta din singe au ca efect o stare de anxietate, irascibilitate, nervozitate, slabiciune musculara. Glucidele lente din lapte reusesc sa rezolve aceasta situatie, cu un aport caloric minim (100 calorii/cana), iar starea de bine ce urmeaza ne permite sa adormim.

O dieta fara dulciuri duce la depresie?
ADEVARAT.Serotonina este o substanta care se secreta la nivelul creierului si da “starea de bine”. Mesele bogate in carbohidrati cresc nivelul serotoninei, dar acelasi efect il putem avea si cu 1 portie de orez sau paste, nu este obligatorie felia de tort pentru a fi binedispusi. Si cealalta extrema este valabila, dietele proteice pe linga faptul ca duc la depresie, pofta de dulciuri creste extrem de mult si exista pericolul ca intr-un moment de slabiciune sa inghitim 2 ciocolate intregi.

ADEVARAT SAU FALS DESPRE LIPIDE

Exista colesterol “bun” si colesterol “rau”?
ADEVARAT. In sange exista LDL-colesterol asociat cu riscul crescut de boli cardiovasculare si se reflecta de obicei in valoarea colesterolemiei. Este un colesterol “rau” a carui valoare nu trebuie sa depaseasca 200 mg/ml si care reflecta de obicei cantitatea de trigliceride (grasimi) pe care le mincam. Fractiunea “buna” a colesterolului este HDL- colesterol cu rol de protectie cardiovasculara si cu valoare ideala de peste 50 mg/ml in singe.

Oul trebuie evitat pentru ca este bogat in colesterol?
FALS. Oul este un aliment complet ce contine proteine de inalta calitate (proteine etalon), numeroase vitamine (A, D, E, B) si fier alaturi de principala lui calitate – este colecistokinetic, adica duce la contractia vezicii biliare cu ..eliberarea de saruri biliare esentiale in digestie. Colesterolul din ou nu duce la cresterea colesterolului din singe, deci nu exista contraindicatie absoluta de a consuma oua in dislipidemii.

Anumite uleiuri nu au colesterol?
ADEVARAT. Colesterolul exista doar in produsele animale, ca urmare, nici unul din uleiurile vegetale nu contine colesterol. Sloganul “fara colesterol” afisat de anumite etichete este pur publicitar, uleiurile nu contin colesterol, dar cantitatea de calorii este la fel de mare cu a grasimilor animale (unt, slanina).

Uleiul de masline este mai sanatos?
ADEVARAT. Uleiul de masline contine acizi grasi nesaturati cu rol protector pentru inima, in timp ce uleiul de floarea soarelui este bogat in vitamina E. O alta mare calitate a uleiului de masline este stabilitatea termica, adica posibilitatea de a fi incalzit la temperaturi foarte mari fara a-si modifica structura. Este corect prin urmare ca prajelile sa fie facute in ulei de masline, uleiul de floarea soarelui se descompune in produsi toxici – acetilcolina.

Margarina este mai sanatoasa decit untul?
FALS. Margarina este un produs inferior (si, evident, mai ieftin) obtinut prin solidificarea fortata a uleiurilor vegetale care sint transformate din starea lor naturala lichida in stare solida cu ajutorul hidrogenizarii. In jurul acestui proces pot aparea accidente din care rezulta acizi grasi in forma “trans” care sint cancerigeni. Este de preferat sa consumam un unt de calitate superioara, bogat in vitamina A, D si E in cantitate mai mica decit sa apelam la margarina. Si nu uitati: caloriile sint aceleasi!

Uleiul de peste este sanatos?
ADEVARAT. Grasimea din peste este o grasime speciala ce contine acizi grasi nesaturati cu rol protector cardiovascular. Din pacate, la noi in tara nu se consuma suficient peste si de aceea este recomandat ca pestele si fructele de mare sa existe de cel putin 3-4 ori in meniul nostru saptaminal. De preferat pestele proaspat (nu conservele) si salbatic (nu de crescatorie), iar uleiul de peste trebuie folosit in cazuri de stricta necesitate, altfel poate duce la supraponderabilitate sau obezitate la adulti.

Alunele si nucile hranesc creierul?
ADEVARAT. 10 nuci sau alune consumate zilnic hranesc celula nervoasa si ne ajuta sa fim “mai destepti”

Exista alimente care cresc colesterolul?
FOARTE ADEVARAT. Acestea sunt zaharul rafinat, deci toate dulciurile, grasimile animale (slanina, unt, smintina), margarina, CAFEAUA si FUMATUL. Produsele care scad colesterolul sint: fructele, legumele, cerealele, soia, grasimea din peste, laptele si produsele lactate degresate, uleiul de porumb, masline, CEAPA, USTUROIUL SI ARDEIUL IUTE.

Branza nu ingrasa?
FALS. Brinza este cel mai mare pericol pentru silueta, ea contine pina la 80% grasime. O felie de cascaval este echivalenta cu 3 felii de paine, asa ca nu va amagiti mancand telemea cu rosii, nu o sa slabiti prea tare.

Sper ca v-ati delectat un pic si ati retinut cate ceva. 🙂

V-AM PUPAT! 😉