Nu-ti judeca corpul, nu-ti judeca mintea…ASCULTA-LE!

Stau cateodata si ma gandesc la cate poate experimenta un om in a sa viata; la cate daruri are viata pentru om, la cate invataturi si mii si mii de lucruri noi poate omul sa “imbratiseze” si sa ia cu el in drumul lui. Dar omul, ce face omul? Se plafoneaza pur si simplu si i se pare ca monotonia de zi cu zi ii ajunge; i se pare zilnic ca nu mai are timp pentru el, pentru linistea sa, pentru sufletul sau si pentru pacea sa interioara! Are impresia ca daca “alearga” zilnic sa rezolve lucruri si doar sa munceasca, cu siguranta ii va fi bine mai tarziu si va gasi la un moment dat calea spre succes. Nu se opreste nicio secunda din tumultul vietii si continua parca neobosit sa ii “fure” corpului si ultimul strop de energie. Unde ne grabim atat? De ce alergam dupa lucruri de care oricum niciodata nu vom fi multumiti pe deplin? Incotro ne indreptam atat de rapid si pana cand ii dam organismului nostru batai de cap din cauza vietii agitate pe care o avem zi de zi? Desi cu totii suntem constienti de toate aceste idei si ne pricepem la teorie, iata ca aproape niciodata nu facem nimic pentru noi insine…pentru suflet nostru, pentru corpul nostru; niciodata nu-i dam linistea necesara si parca nu il lasam sa “respire”, sa aiba un pic de tihna.

Ieri am avut ocazia sa experimentez ceva total nou pentru mine si inca odata am inteles cat de important este sa-i oferi macar din cand in cand pacea si relaxarea interioara corpului tau, dar mai ales mintii si psihicului.

 

 

Am participat pentru o zi la Sundao! 🙂 M-am bucurat cand am vazut evenimentul creat pe Facebook, am intrat, am citit, m-am informat si am zis ca merita sa incerc. Nu stiam “cu ce se mananca” toata treaba asta, insa suna bine si al naibii de relaxant, drept pentru care am zis ca e musai sa merg.

Ce este Sundao? In cateva cuvinte, se refera la arta respiratiei si a starii de bine, arta traditionala daoista practicata de mii de ani in muntii Coreei (Daoism de munte); este un antrenament de pregatire a mintii si a corpului pentru dezvoltare fizica, mentala si spirituala, in perfecta armonie. Mai multe despre aceasta tehnica puteti descoperi AICI.

 

 

 

 

Cand am inceput sa povestesc apropiatilor ca m-am inscris la acest eveniment, aproape toti ma priveau reticenti si parca aveau impresia ca cine stie prin ce secta ajung. 🙂 Nu i-am luat in seama prea mult si mi-am vazut de drum. Sedinta s-a desfasurat la o alta sala de sport la care eu am mers inainte, iar cea care a creat acest eveniment este chiar Dana, antrenoarea salii “Dana’s Traieste frumos, Traieste sanatos – Gym si Terapii complementare”, avand-o ca invintata pe Lavinia Marin , cea care practica sunadao si care ne-a oferit si noua sansa de a descoperi cat de importanta si relaxanta se dovedeste a fi aceasta arta. Mai multe despre Lavinia puteti afla de AICI.

 

 

 

 

 

Atmosfera pe care Lavinia avea sa o creeze in scurt timp in sala de lucru, a fost una de neimaginat pentru mine; o liniste de parca nimic in jur nu-si mai avea rostul, o aura ce ne-a cuprins pe toti cei prezenti acolo si o voce calda si blanda care rostea din cand in cand ceea ce aveam de facut, avea sa ne trimita mintile si sufletele parca undeva departe de lumea dezlantuita. In zilele noastre linistea e o raritate…pentru multi dintre noi, “liniste” inseamna doar momentul in care ne punem in pat noaptea si inchidem ochii. Sundao este despre a nu vorbi si despre a-ti concentra atentia asupra interiorului spiritual al corpului, este despre respiratie constienta, despre meditatie si posturi ce dau voie corpului tau sa se afle intr-o perioada de relaxare continua. Este despre pace interioara, despre pacea psihicului si a mintii tale, despre armonia si relaxarea intregului corp.

Tot ceea ce am experimentat alaturi de Lavinia si de ceilalti participanti, a fost absolut magnific si indrum pe fiecare sa incerce Sundao atunci cand are ocazia. Credeti-ma ca nu veti regreta! 🙂 Eu una am ajuns acasa atat de fericita si impacata cu mine, atat de relaxata si de motivata, atat de senina si mandra pentru ca am trait acele momente! Incercati ca macar din cand in cand sa-i dati corpului vostru linistea mult necesara in zilele noastre, incercati sa-i oferiti mai mult, dar mai ales incercati sa-l cunoasteti mai in profunzime. Incercati sa va ascultati corpul si sa nu-l judecati! El are nevoie de meditatie, pace, liniste si forta interioara pentru a merge mai departe si a va insoti zilnic in tot ceea ce vreti sa faceti!

Multumesc inca odata Laviniei Marin, careia vreau sa-i transmit atat: ESTI MINUNATA! 🙂 si Danei pentru ca ne-a oferit aceasta sansa, sa putem experimenta lucruri noi si la un alt nivel! 🙂

Pe curand! 😉

 

Revenim mereu, nu ne este greu…

Pentru ca ramasesem datoare cu mai multe articole, iata ca incep in ordine cronologica referitor la evenimentele la care am avut onoarea sa particip in ultima perioada. Incep cu aniversarea TINEMARULUI, aniversare a 40 de ani de la infiintarea Teatrului Muzical Tinermar Mangalia! 🙂 Nu voi intra din nou in detalii in legatura cu ceea ce a insemnat acest minunat grup pentru mine timp de 5 ani, deoarece despre asta am mai povestit AICI! 🙂

La inceput, adica mai exact cred ca acum vreo 3 saptamani, am primit pe Facebook in privat aceasta invitatie pe care o vedeti mai jos de la una dintre fostele colege de grup cu care inca mai pastrez legatura (dar si cu multe alte colege de atunci).

Inca de atunci m-am bucurat enorm si am inceput sa simt emotie pura, emotie care imi amintea de cea mai frumoasa perioada a copilariei mele si care ma trimitea cu gandul in trecut la minunatele clipe petrecute la Tinemar! Am indraznit bineinteles sa intreb despre ce va fi vorba in cadrul acestui eveniment, insa raspunsul pe care l-am primit nu m-a lamurit prea tare. Mi s-a spus decat atat: vii cu jumatate de ora inainte de inceperea serii Tinemar, imbracata in tricou cu specific marinaresc si vei face ce fac si ceilalti. 🙂 Am zis “OK”, desi ma rodea curiozitatea al nabii de tare in legatura cu ceea ce ni se pregatea.

Venind si ziua cu pricina, iata ca am ajuns in holul de la intrare al Cercului Militar Mangalia, pregatita mai tare ca niciodata sa imi intampin fostele colege si pe maestrul (profesorul nostru) cu care nu ma mai vazusem si de ani de zile.

Mara, Ramona si Diana

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Pe cateva dintre colege le mai intalnisem, insa pe cele mai multe nu le mai vazusem poate si de ani de zile…emotiile au fost pur si simplu coplesitoare! Imediat ne-am asezat ca odinioara fiecare la locul ei, bineinteles pe voci, asa cum cantam de fiecare data in orice spectacol de-al nostru: pe voci si pe note, niciodata dupa ureche sau mai stiu eu cum. Fostele colege mai vechi pregatisera si organizasera impreuna cu maestrul nostru fiecare moment si cateva piese de-ale Tinemarului care rezonau perfect cu momentul si motivul revederii noastre. Asa ca imediat am inceput sa cantam piesele noastre din trecut, dar mereu de actualitate! 🙂 In momentul in care vocile noastre s-au reunit impreuna cu nelipsita vioara a maestrului, efectiv parca totul in jurul meu vibra de emotie si de traire interioara! Eram toate numai un zambet si ne priveam una pe cealalta cu atata dor…pielea de gaina a fost prezenta pe tot parcursul serii si aproape ca lacrimile ma napadeau de emotie.

Dupa ce am interpretat cateva piese, publicul nostru din Mangalia care ne asculta si in trecut iata ca incepuse sa isi faca aparitia in holul Casei Armatei, asa ca din nou am inceput sa cantam si sa vibram de emotie. Apoi am descoperit cu mare drag in caietul de impresii al Tinemarului cateva fotografii cu mine la varsta de 11 ani pe scenele pe care concertam, dar si multe dintre premiile noastre obtinute la spectacolele pe care le sustineam in tara.

             Mai jos este un articol din ziar, iar in fotografie, ma regasiti pe mine, Aura in partea stanga, cu nelipsita tunsoare “castron”. 🙂

 

 

La fel, tunsoarea “castron” sau “bross” i se spunea atunci parca…partea dreapta pe fundal spate 🙂

 

 

Cam asa arata programul unui concert sustinut de Teatrul Muzical Tinemar Mangalia

Aceasta insigna am primit-o in seara evenimentului 🙂

 

Cateva dintre premiile obtinute de TINEMAR

Dupa aceste momente, am ajuns undeva pe terasa de afara a Casei Armatei unde ne astepta publicul care cu siguranta la fel ca si in anii in care concertam, era format atat din turistii veniti pe litoral (care cumparau bilete la spectacolele noastre), dar si din locuitorii orasului. Acolo am avut surpriza sa admiram pe un videoproiector pasaje cu noi, grupul Tinemar, inca de la inceputul infiintarii grupului (1977), pasaje din concertele noastre, pasaje din piesele de teatru, dar si momente de la repetitiile noastre. Toate aceste momente ne-au adus emotii colosale, ba chiar lacrimi in ochi de bucurie. 🙂

Maestrul Constantin Stefanescu alaturi de una dintre fostele colege din generatia mai veche, Dana Scarlat, cea care s-a ocupat de organizarea evenimentului “40 de ani de la infiintarea Tinemar”

Publicul nostru drag caruia ii multumim pentru ca inca ne canta piesele

Teodora alaturi de Luminita Andrei (soprana noastra)

 

Diana si Ramona

 

Anca (cea de-a doua organizatoare a evenimentului) si maestrul Constantin Stefanescu

Luminita Andrei si Dana Scarlat

 

 

Dana si Diana

A urmat apoi sa cantam din nou pe scena amenajata in fata publicului dupa ani si ani de zile. Nu m-am asteptat la asta nici un moment, dar recunosc ca asta imi doream sa fac cel mai mult in acea seara. A fost absolut magnific momentul in care Tinemarul s-a reunit pe scena cantand pentru publicul spectator! Emotiile au atins cote de neimaginat, iar mie una parca mi se parea ca traiesc momentele din trecut si parca eram acelasi copil simplu, naiv si atent la fiecare indicatie a maestrului.

 

 

 

Seara s-a incheiat cu o surpriza imensa pentru sufletele noastre…intorcandu-ne in holul de la intrare al Cercului Militar, hol ce da spre intarea in sala mare de spectacole (acolo unde concertam si prezentam piesele de teatru), usa de la intrare a salii respective a fost descoperita si astfel am aflat ca acea sala, poarta din ziua de 14 August 2017, numele de … 🙂

Bucuria si emotia au depasit in acele momente parca orice limita! 🙂 Si nu cred ca poate exista mandrie mai mare pentru noi! 🙂

In final am cantat din nou si din nou, am aplaudat, ne-am bucurat, ne-am imbratisat si am facut poze de grup! 🙂

 

Alaturi de Flory, cea care m-a luat sub aripa ei atunci cand am poposit in Tinemar si careia ii multumesc pentru cate am invatat

Cele 3 Ramone 🙂

Cornelia

 

CD-UL TINEMAR

Doresc sa multumesc inca odata organizatorilor si tuturor celor ce au facut posibila aceasta revedere! Va iubesc pe toti si va multumesc pentru ca mi-ati dat posibilitatea sa am o copilarie fericita si implinita asa cum mi-am dorit!

TE IUBESC TINEMAR!

La alta REVEDERE DRAGUL MEU TINEMAR! 🙂

Din culisele campaniei “Cumpără o prăjitură de casă și trimite un copil în tabără”

Lume, lume bună seara! Păi nu vă spusesem cum am petrecut și cum a fost pe 28 Mai la Albești, unde pentru campania Direcției de Asistență Socială Mangalia, am vândut prăjituri pentru a trimite copiii defavorizați în tabere și în excursii.

Ne-am adunat cu mic cu mare încă de la primele ore ale dimineții pentru a pregăti standul nostru și a-l înfrumuseța așa cum am crezut mai bine de cuviință; și bine am făcut pentru că oamenii ne-au susținut și au empatizat cu noi de cum ne-au zărit. Prăjiturile noastre de casă au îmceput să se cumpere una câte una și eram nevoite să scoatem din vitrina frigorifică altele destul de des, pentru a reîmprospăta oferta noastră și a umple standul.

Despre alegerea prețului/prăjitură

Inițial vorbiserăm și hotărâserăm să nu impunem un preț anume, ci să lăsăm omul să doneze atât cât consideră și să își aleagă orice prăjitură, pentru că donația în scop nobil e donație și nu se impune preț. Apoi am considerat că totuși fiecare dintre noi a muncit destul de mult, iar în ceea ce mă privește, trebuie să spun că am copt 7 tăvi mari de blaturi pentru prăjitura pregătită de mine, și că ar trebui să punem un preț de minim 5 lei/oricare prăjitură. Dacă am făcut bine sau nu, nici acum nu îmi dau seama, însă ceea ce știu sigur este faptul că oamenii nu doar că au cumpărat diferite feluri, ci chiar au donat și bani în plus, susținând campania noastră. Alții au fost de părere că prețul de 5 lei/prăjitură a fost unul prea mic și că trebuia să precizăm că donația pornește de la minim 5 lei, ca omul să ne lase mai mult chiar și pentru o singură prăjitură. Eu zic că a fost bine așa cum am procedat, adică nici prea mult, nici prea puțin și că omul care a donat a fost și mulțumit și s-a bucurat de gustul dulce al copilăriei, fără să aibă impresia că vrem să luăm pielea de pe el.

Cine ne-a susținut în “nebunia” noastră

Când spun nebunia noastră, fac referire la o nebunie frumoasă, cu oameni buni la suflet și colegi cum rar ți-e dat să mai întâlnești. Inițial,  ideea a fost a doamnei Nicoleta Griguță, consilier și fondator al Asociației ProActiv pentru Comunitate, iar mai apoi bineînțeles că noi, Direcția Asistență Socială, am fost super încântați de cele propuse, reușind astfel să ne organizăm și să ne dorim cu ardoare să mergem până la capăt în acest proiect. Am început să ne dăm cu părerea despre ce feluri de prăjituri am putea face, despre cum să le așezăm, despre cât de mare să fie bucata de prăjitură, etc.; am comandat caserole din plastic, am făcut un logo cu numele direcției pe care mai apoi l-am lipit pe fiecare caserolă în parte, am pregătit un banner cu numele campaniei și ne-am implicat înainte de orice cu sufletul pentru ca totul să iasă ca la carte! Trebuie să mai precizez faptul că toate prăjiturile care s-au pregătit, au fost realizate cu propriile resurse financiare ale fiecăruia dintre noi.

În tot acest timp am fost susținuți bineînțeles de către șefa serviciului de Asistență Socială, Adriana Duca și de către domnul director Claudiu Stamate. Acestor omeni și doamnei Nicoleta Griguță le mulțumim încă o dată pentru că au crezut în noi și pentru că ne-au fost alături. Nu în ultimul rând, trebuie să mulțumim domnului Primar al Comunei Albești, Gheorghe Moldovan, care ne-a acordat standul pentru a putea fi prezenți la sărbătoarea “Fiii Satului”.

Câte feluri/tipuri de prăjituri s-au vândut pentru campania “Cumpără o prăjitră de casă și trimite un copil în tabără”

Multeeeee, foarte multe…aproape că dacă stau bine și mă gândesc nici nu mi le mai amintesc prea bine pe toate, dar să le mai știu și numărul. 🙂 Însă vă pot spune așa: că primele prăjituri aflate în top la vânzare, aș putea spune TOP 3 prăjituri de casă vândute, au fost fagurii cu cremă de vanilie, nucile cu cremă de cacao și salamul de biscuiți. 🙂 Colegele care au pregătit aceste 3 feluri au fost cele mai fericite, văzând că au rămas primele fără marfă. 🙂 Am avut și brioșe…cu fructe și cu ciocolată, eclere cu vanilie, prăjitură cu nucă și măr, pandișpan cu fructe, prăjitură Snikers, prăjitură Tosca (făcută de mine), felie de tort cu ciocolată, plăcintă cu măr, foi de napolitate umplute cu cremă, eclere cu ciocolată, prăjitură cu fructe de pădure și pe cuvânt că în momentul ăsta nu mi le amintesc pe toate; așa că dragele mele colege vă rog să ma iertați dacă am uitat de prăjitura vreuneia dintre voi. 🙂

Final apoteotic

La ora 15.30 nu mai aveam nici un fel de prăjitură și încă nu ne venea să credem că noi am fost în stare să ne facem reclamă și să vindem aproape 900 de caserole cu prăjituri de casă. Atât am mai strigat făcându-ne publicitate, încât lumea care ne auzea era imposibil să nu se apropie de noi! 🙂 Eram atât de fericite încât am încins o horă și ne-am distrat la maxim după atâta muncă frumoasă. Din interviul de mai jos, acordat chiar de locul faptei :), puteți afla și suma pe care am reușit să o strângem în acea zi minunată, pentru care le mulțumim oamenilor care ne-au “trecut pragul”și au gustat din prăjiturile noastre. 🙂

– Nicoleta Griguță și Claudiu Stamate –

O actiune "dulce" incununata de succes. Trimite un copil in tabara! Sub acest generic s-a desfasurat actiunea umanitara initiata de Directia Asistenta Sociala Mangalia impreuna cu Asociatia Proactiv Pentru Comunitate, duminica, 28 mai 2017, la Ziua Comunei Albesti.

Publicată de Mangalia.TV pe Sâmbătă, 3 Iunie 2017

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Noapte bună!

Pe curând! 🙂

Proiecte în derulare în cadrul Direcției de Asistență Socială Mangalia

Hristos a înviat lume bună!

Mulțumesc încă o dată celor ce și-au răpit puțin din timpul lor pentru un mesaj, un telefon, un semn pe care mi l-au dat pentru ziua numelui de ieri! Vă doresc ca tot ce mi-ați urat voi mie să se întoarcă înmiit către voi!

Și voiam să vă mai scriu puțin despre ceea ce facem noi la job, eu împreună cu celelalte colege, cărora vreau să le spun și aici că-mi sunt dragi și că le consider ca pe a doua familie; le spun că sunt mândră de tot ceea ce reușim să construim împreună și că le mulțumesc pentru câte învățăm zilnic una de la cealaltă! 🙂

După ce am reușit ca acum două săptămâni să organizăm o petrecere în adevăratul sens al cuvântului pentru “copiii noștri”,  cu ocazia zilelor de naștere a unora dintre ei, petrecere în cadrul căreia am încercat să-i bucurăm, să ne jucăm, să cântăm și să dansăm împreună pentru câteva ore bune, iată că pe data de 28 Mai, ne vom afla la Ziua Comunei Albești – “Fiii satului”, petrecere câmpenească organizată an de an de către Primăria și Consiliul Local Albești. Ce vom face acolo? Prin bună-voința domnului Primar al Comunei Albești, Gheorghe Moldovan și datorită ajutorului Asociației Proactiv pentru Comunitate căreia îi mulțumim pe această cale pentru că ne sprijină în toate proiectele noastre, vom încerca să strângem bănuți pentru a reuși să trimitem copiii ce provin din familii defavorizate în tabere sau în excursii; și credem noi că modalitatea prin care ne-am gândit să strângem acești bani, este una “delicioasă”; când spun delicioasă zău că nu fac vreo glumă și asta pentru că întreaga echipă a Direcției de Asistență Socială Mangalia va pregăti diferite feluri de prăjituri de casă, care mai de care mai gustoase, cu care vă așteaptă la petrecerea câmpenească de la Albești în data de 28 Mai, începând cu primele ore ale dimineții! 🙂 Fiecare dintre cei prezenți va putea degusta prăjiturile noastre cumpărându-le, oferind astfel posibilitatea acestor copii să meargă pentru prima dată într-o tabără sau într-o excursie, posibilitatea de a vedea pentru prima dată locuri și oameni noi, de a socializa, și o mică șansă de a se integra în societate!

Bineînțeles că părerile cetățenilor în legătură cu ceea ce facem sunt împărțite…și când spun asta, fac referire la unele comentarii apărute pe pagina noastră de facebook, care nu sunt întotdeauna dintre cele mai pozitive. Ceea ce oamenii nu înțeleg de fapt este că noi, această echipă de asistenți sociali am ales să facem aceste fapte pentru oamenii din jurul nostru, pentru că asistența socială nu înseamnă doar acte și hârtii întocmite! Ci înseamnă ajutor în adevăratul sens al cuvântului, ajutor dovedit prin fapte concrete și reale, înseamnă multe anchete sociale pe teren în zonele defavorizate ale Mangaliei și nu numai și înseamnă dăruire și pricepere. Poate că suntem judecați pentru că ne îndreptăm atenția doar spre copiii cu probleme și nu spre adulți sau pensionari; cu siguranță nu este așa, deoarece facem zilnic tot ceea ce este posibil pentru absolut toți cetățenii orașului ce ne calcă pragul biroului, tocmai pentru ca aceștia să fie mulțumiți. Și dacă aici greșesc cu ceva, v-aș ruga să mă contraziceți, lăsând mai jos comentariile voastre.

Trebuie să vă mai spun că proiectele noastre se țin lanț și că deja pregătim noi surprize pentru sărbătorile de iarnă! Despre asta voi vorbi ceva mai târziu într-un alt articol, în care voi reveni și cu poze care cu siguranță vor fi pe placul tuturor! Dar așa cum am spus, chiar este o surpriză și nu vreau să dezvălui mai multe decât la momentul potrivit! 🙂

La fel de importantă în perioada imediat următoare este și acțiunea de monitorizare a modului de creștere și îngrijire a copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate, conform H.G. nr. 691/2015 pentru aprobarea procedurii de monitorizare a modului de creștere și îngrijire a copilului cu părinți plecați la muncă în străinătate și serviciile de care aceștia pot beneficia. Mai multe despre această acțiune puteți afla de AICI!

Mulțumesc încă o dată în numele întregii echipe tuturor celor care ne sunt alături în realizarea acestor proiecte; proiecte dragi nouă, proiecte frumoase, de bun simț și oferite cu dragoste și dăruire!

Nu uitați! Pe 28 Mai, vă așteptăm la petrecerea câmpenească de la Albești în număr cât mai mare pentru a degusta cele mai bune prăjituri de casă, oferite de echipa Direcției de Asistență Socială Mangalia! 🙂

Pe curând! 😉

Semnal de alarma!

images

Gasesc un filmulet pe facebook distribuit de un prieten din lista, ma uit la el acum ceva timp, realizez ca l-am mai vazut, dar cu toate astea din nou m-am facut piele de gaina toata.

Este vorba despre ACEST filmulet pe care te rog sa-l urmaresti cu mare atentie chiar daca iti va induce o stare extrem de proasta. Uita-te la el, fii atent la fiecare secventa, memoreaz-o daca poti face asta, povesteste-le prietenilor tai despre filmul pe care doar ce l-ai vizionat, poveste-le copiilor tai, nepotilor tai si oricui mai doresti tu. Nu ai de unde sa stii pe care dintre ei vei reusi sa-i trezesti la realitate, cui vei reusi sa-i salvezi viata, sau cine iti va fii recunoscator la un moment dat.

Desi ti se pare ca suna un pic prea mult fraza cu “salvatul vietii”, nu e deloc asa! Nu am sa inteleg niciodata de ce unii nu constientizeaza cat e de periculos sa conduci masina cu viteza, cat e de periculos sa te urci la volan sub influenta alcoolului, cat e de periculos sa te angajezi in depasiri cu risc fara a te asigura, s.a.m.d.

Am si eu permis de conducere de aproapte 11 ani, imi place la nebunie sa conduc, este una dintre pasiunile mele, dar fara sa incerc sa par modesta in vreun fel, sincer iti spun ca am foarte mare grija atunci cand conduc. Zic eu ca imi place sa conduc preventiv, pentru ca asta e cel mai potrivit cuvant. Intotdeauna prefer sa mai astept daca nu sunt sigura pe mine si daca nu sunt sigura ca manevra pe care urmeaza sa o execut este fara risc. Nu ma grabesc niciodata sa depasesc o masina, indiferent cat de incet ar merge, pana nu ma asigur de 3-4 ori inainte. Acum unii or zice, pai da normal ca voi femeile asa procedati, va e frica si de un tantar si preferati sa “dormiti” pe drum in loc sa va miscati mai cu talent. Uite ca eu asa prefer sa conduc, cel putin ma stiu in siguranta. Dar indiferent cat de in siguranta m-as simti eu cu mine insami la volan, trebuie sa fim consitenti cu totii ca daca e sa ni se intample ceva, se va intampla oricum…asa ca indiferent cat de atenta as fi eu, nu se stie cum se trezeste vreunul sa intre in mine (Doamne feresteeeeee!!!).

Apropos de ceea ce spuneam un pic mai sus, chiar si cu sotul am uneori discutii pe tema condusului…mai exact, daca ne aflam amandoi in masina si eu conduc, este imposibil ca el sa nu comenteze ceva, ba ca merg prea incet, ba i se pare ca merg prea pe dreapta, ba ca merg prea pe stanga, ba ca pun frana prea tarziu si intru in ala din fata mea si etc. etc. etc. Bineinteles ca de fiecare data se isca mici discutii in contradictoriu. Dar sa fiu sincera asta nu se intampla prea des, pentru ca eu prefer sa conduca el, iar el se prefera tot pe el la volan atata timp cat calatorim impreuna.  🙂 Oricum ceea ce pot sa spun cu siguranta, este faptul ca si el la fel ca si mine este preventiv atunci cand conduce; uneori ii mai place viteza dar nu exagereaza, iar atunci cand depaseste cu putin limita admisa se asigura ca poate face asta fara riscuri.

Am vrut sa scriu despre acest subiect, mai ales pentru ca in ultima saptamana au avut loc la noi in oras si in apropiere vreo 2 accidente cumplite, in urma carora au decedat vieti omenesti. De ce? Din cauza neatentiei sporite avand in vedere aglomeratia care a fost pe litoral, din cauza vitezei si a lipsei de profesionalism la volan. Ar fi putut fi evitate, insa din nefericire soarta a decis altceva pentru acei oameni. Pacat…

Ai mare grija cum conduci si cred ca nu e nevoie sa iti spun eu asta inca odata, sau sa iti atrag atentia! Desi nu dau sfaturi si poate ca nici macar nu te intereseaza ceea ce am scris aici, prefer sa repet, numai asa, indiferent cat de pisaloaga as parea! Ai grija la volan, lasa viteza si nu te juca la telefon cand conduci! Ai suficient timp sa dai acel telefon, sa trimiti acel mesaj, sa-i scrii pe what’s up amicului, sau mai stiu eu ce. Gandeste-te ca o singura secunda de neatentie te poate costa viata! Nu te grabi niciodata pentru ca tot acolo vei ajunge mai devreme sau mai tarziu!

Nu te grabi niciodata spre…poate ca mai ai multe de facut de acum inainte, nu crezi?

Cand iti place ceea ce faci

descărcare

Salutare!

Articolul asta trebuia sa il scriu de ceva timp, sau mai bine zis il aveam in minte si era programat; am mai asteptat totusi o perioada tocmai pentru ca am vrut sa fiu sigura si sa ma conving pe mine insami ca sunt multumita de ceea ce fac si mai ales ca imi place ceea ce fac. Poate ca pentru unii dintre voi suna un pic ciudat, dar eu una abia astept sa se faca din nou dimineata si sa merg la serviciu. Ciudat rau, nu-i asa? 🙂

Acum fie vorba intre noi recunosc ca diminetile nu-s pe placul meu din cauza faptului ca trebuie sa ma trezesc la o anumita ora (nu va zic ora ca si aia e cam tarzie si rusinoasa), insa lasand asta de o parte, pentru mine o noua zi de munca reprezinta o noua provocare. Acum doua zile s-au implinit exact 6 luni de cand lucrez intr-un domeniu cu totul nou pentru mine, desi recunosc ca in timpul facultatii am mai studiat cate ceva si despre Asistenta Sociala. Totusi de la teorie la practica e oarecum cale lunga cam in orice domeniu, nu-i asa?

Recunosc ca la inceput mi-a fost destul de greu sa ma acomodez, in ideea ca din nou a trebuit sa o iau de la capat si sa invat lucruri noi. Nu mi-a luat insa prea mult timp sa ma acomodez, avand in vedere ca usor, usor descopeream ca ceea ce fac zilnic incepea sa imi placa tot mai mult.

Asa cum am mai spus-o si prin alte articole ale mele, imi plac foarte mult oamenii in general si imi place sa lucrez cu ei indiferent de natura lor. Pentru ca in acest domeniu nu ti-e dat sa intalnesti zilnic persoane multumite, ingrijite, realizate, s.a.m.d. Ci din contra! Intalnesti exact opusul lor, la care se mai adauga bineinteles si persoanele de etnie roma. Cu ei lucrez zilnic, cu astfel de persoane neajutorate, cu oameni necajiti, cu batrani si mai necajiti, dar si cu copii sau parinti foarte bolnavi. Ceea ce este minunat, e faptul ca zilnic incerc sa-i ajut impreuna cu colegii mei atat cat pot! Sunt oameni necajiti care spun un “multumesc” chiar si pentru o vorba buna pe care poate nu au auzit-o niciodata, sau poate ca nu au mai auzit-o de ani de zile din gura cuiva. Pentru ei inseamna enorm o incurajare, un cuvant magic si simplul fapt ca empatizezi cu ei.

Zilnic mi-e dat sa vad cum traiesc astfel de oameni, ce fel de locuinte au si din ce reusesc (sau mai bine zis nu reusesc) sa se intretina. Pentru unii ca noi, oameni normali si care avem totusi un trai decent, poate parea absolut incredibil. Si cand spun “incredibil” nu exagerez cu absolut nimic! Pana sa lucrez in acest domeniu, mi-era dat sa vad astfel de cazuri doar in filme sau la televizor. De multe ori ma miram si poate sustineam ca nu poate fi adevarat asa ceva. Iata ca astazi m-am convins ca nimic din toate acele imagini nu e neclar si neadevarat. Este pura si cruda realitate in care traim.

Chiar azi am fost la o ancheta sociala undeva intr-o zona marginasa a orasului Mangalia, o zona in care recunosc ca eu una pana azi nu ajunsesem vreodata. Si spre rusinea mea trebuie sa recunosc ca nici macar nu stiam ca exista. Si iata ca da, exista si nu e nici singura!

Un cartier destul de micut cu cateva casute si doua blocuri cu cate 2 etaje, isi face aparitia parca rusinos undeva la iesire din orasul Mangalia. Mirarea si uimirea copiilor atunci cand vad o masina care patrunde acolo este de nedescris. Faptul ca toti vin spre tine si parca asteapta ceva, te face sa te gandesti la momente de nedescris in cuvinte. Parintii, fratii mai mari sau bunicii care stau si te privesc de pe la geamuri sau din curte atat de mirati si speriati, se gandesc probabil initial ca esti acolo doar ca sa-i dai afara sau ca sa le faci vreun rau. Sarme intinse cu haine la uscat pe afara, covoare scoase la uscat pe garduri, copii mici cu haine murdare pe ei care si asa sunt mai multe rupte, iti ofera o imagine de ansamblu a zilelor noastre, a anului 2014. Undeva, pe unul dintre blocuri era scris cu creta “blocul smecherilor”; probabil ca asta viseaza multi dintre copiii de acolo sa ajunga. Culmea e ca stiu ce inseamna cuvantul “smecher” si ca l-au invatat atat de repede, desi n-au nici 4-5 ani majoritatea.

Pe de alta parte batranii neajutorati cu pensii aproape inexistente, bolnavi grav sau imobilizati la pat, asteapta inca o speranta si un ajutor in fiecare zi. De aceea trebuie sa existe mai multi oameni cu suflet mare, mai multi oameni care sa se implice si mai multi oameni care sa isi doreasca cu adevarat sa faca ceva pentru ca imaginea tuturor oraselor sa fie schimbata in mai bine.

Cine e vinovat pentru toate aceste situatii create in timp si ce solutii s-ar putea gasi, urmeaza intr-un viitor articol…

Seara frumoasa! 😉

Ne dati ori nu ne dati?

Salutare in prag de sarbatoare!

Ati plecat la colindat? 🙂 Cred ca nu exista perioada mai frumoasa a anului ca aceasta in care incepem sa colindam si in care asteptam cu mare drag sarbatorile! Imi amintesc cu drag perioada liceului, tocmai pentru ca mergeam la colindat impreuna cu fostii colegi. Si nu mergeam la colindat oriunde, ci chiar la toti profesorii si mai apoi la fiecare dintre noi acasa. Ne asteptau cu drag toti profesorii, dar si parintii. 🙂 Tare frumos mai era…

Nu inteleg si nu voi intelege niciodata de ce unora le e rusine sa mearga cu colindul, sau de ce li se pare asa de aiurea sa faca chestia asta. Multi zic “cine? eu? eu sa merg cu colindul?” sau “aaaa, eu nu merg ca nu am voce”. Ok, nu ai voce nimic de zis, dar poti merge alaturi de ceilalati din gasca doar asa de dragul de a participa, de dragul acestui obicei. Imi vine in minte o alta intamplare haioasa…in fiecare an cand mergeam la colindat pe la profi, stabileam inainte cu gasca ca primul care ajunge la usa cu pricina, sa nu mai faca prostia si sa mai apese pe sonerie. Asta avand in vedere ca in Mangalia nu prea sunt lifturi decat in vreo 2-3 blocuri. Si totusi, se intampla ca tot timpul dupa ce urcam cate vreo 3-4 etaje, sa se gaseasca unul si sa apese soneria. Uraaaaaat! Nu va zic ce gafaieli incepeau si cum ne chinuiam apoi ca fraierii sa cantam colindul ala tras de par pana la final. Ca vorba aia, cum sunai la usa, cum deschidea omul. Nu-i puteai zice “mai stati un pic sa ne odihnim si noi”. 🙂

Tocmai de aceea cred cu tarie ca obiceiul colindatului este unul ce nu trebuie sa piara. E mult prea frumos, prea semnificativ si prea distractiv. Ar trebui sa profitam din plin de perioada asta si sa incercam sa ne simtim altfel, sa fim mai buni si sa daruim mai mult. Nu stiu daca anul acesta voi merge neaparat la colindat, pentru ca nu voi avea prea mult timp la dispozitie, insa in mod sigur vom canta colinde aici, acasa cu totii. Deja le-am pregatit! Abia astept! Sper ca si voi sa colindati si sa fiti colindati!  Apropos de asta, chiar azi am primit si primii colindatori pe anul acesta. Si nu pot sa zic ca neaparat aveau voce si cantau tocmai bine, insa asa cum spuneam si ceva mai sus, gestul in sine conteaza. Faptul ca il faci fericit pe omul acela care te-a primit sa il colinzi, conteaza enorm! In plus, se mai spune ca e bine pentru casa sa primesti colindatori.

images

Daca cumva se va intampla sa nu ne mai “intalnim” aici pe blog pana la Craciun, va urez din inima tuturor un Craciun fericit, cu mese bogate, multa sanatate, fericire si impliniri alaturi de toti cei dragi voua! Sarbatorile sa va aduca in case bucurie vesnica si tot ceea ce va doriti sa devina realitate! In final, va trimit si eu un colind tare frumos! 🙂

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=cLqVnYWLbqY]

V-am pupat dragii Mosului! Sa fiti cumintei, da? 🙂