Revenim mereu, nu ne este greu…

Pentru ca ramasesem datoare cu mai multe articole, iata ca incep in ordine cronologica referitor la evenimentele la care am avut onoarea sa particip in ultima perioada. Incep cu aniversarea TINEMARULUI, aniversare a 40 de ani de la infiintarea Teatrului Muzical Tinermar Mangalia! 🙂 Nu voi intra din nou in detalii in legatura cu ceea ce a insemnat acest minunat grup pentru mine timp de 5 ani, deoarece despre asta am mai povestit AICI! 🙂

La inceput, adica mai exact cred ca acum vreo 3 saptamani, am primit pe Facebook in privat aceasta invitatie pe care o vedeti mai jos de la una dintre fostele colege de grup cu care inca mai pastrez legatura (dar si cu multe alte colege de atunci).

Inca de atunci m-am bucurat enorm si am inceput sa simt emotie pura, emotie care imi amintea de cea mai frumoasa perioada a copilariei mele si care ma trimitea cu gandul in trecut la minunatele clipe petrecute la Tinemar! Am indraznit bineinteles sa intreb despre ce va fi vorba in cadrul acestui eveniment, insa raspunsul pe care l-am primit nu m-a lamurit prea tare. Mi s-a spus decat atat: vii cu jumatate de ora inainte de inceperea serii Tinemar, imbracata in tricou cu specific marinaresc si vei face ce fac si ceilalti. 🙂 Am zis “OK”, desi ma rodea curiozitatea al nabii de tare in legatura cu ceea ce ni se pregatea.

Venind si ziua cu pricina, iata ca am ajuns in holul de la intrare al Cercului Militar Mangalia, pregatita mai tare ca niciodata sa imi intampin fostele colege si pe maestrul (profesorul nostru) cu care nu ma mai vazusem si de ani de zile.

Mara, Ramona si Diana

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Pe cateva dintre colege le mai intalnisem, insa pe cele mai multe nu le mai vazusem poate si de ani de zile…emotiile au fost pur si simplu coplesitoare! Imediat ne-am asezat ca odinioara fiecare la locul ei, bineinteles pe voci, asa cum cantam de fiecare data in orice spectacol de-al nostru: pe voci si pe note, niciodata dupa ureche sau mai stiu eu cum. Fostele colege mai vechi pregatisera si organizasera impreuna cu maestrul nostru fiecare moment si cateva piese de-ale Tinemarului care rezonau perfect cu momentul si motivul revederii noastre. Asa ca imediat am inceput sa cantam piesele noastre din trecut, dar mereu de actualitate! 🙂 In momentul in care vocile noastre s-au reunit impreuna cu nelipsita vioara a maestrului, efectiv parca totul in jurul meu vibra de emotie si de traire interioara! Eram toate numai un zambet si ne priveam una pe cealalta cu atata dor…pielea de gaina a fost prezenta pe tot parcursul serii si aproape ca lacrimile ma napadeau de emotie.

Dupa ce am interpretat cateva piese, publicul nostru din Mangalia care ne asculta si in trecut iata ca incepuse sa isi faca aparitia in holul Casei Armatei, asa ca din nou am inceput sa cantam si sa vibram de emotie. Apoi am descoperit cu mare drag in caietul de impresii al Tinemarului cateva fotografii cu mine la varsta de 11 ani pe scenele pe care concertam, dar si multe dintre premiile noastre obtinute la spectacolele pe care le sustineam in tara.

             Mai jos este un articol din ziar, iar in fotografie, ma regasiti pe mine, Aura in partea stanga, cu nelipsita tunsoare “castron”. 🙂

 

 

La fel, tunsoarea “castron” sau “bross” i se spunea atunci parca…partea dreapta pe fundal spate 🙂

 

 

Cam asa arata programul unui concert sustinut de Teatrul Muzical Tinemar Mangalia

Aceasta insigna am primit-o in seara evenimentului 🙂

 

Cateva dintre premiile obtinute de TINEMAR

Dupa aceste momente, am ajuns undeva pe terasa de afara a Casei Armatei unde ne astepta publicul care cu siguranta la fel ca si in anii in care concertam, era format atat din turistii veniti pe litoral (care cumparau bilete la spectacolele noastre), dar si din locuitorii orasului. Acolo am avut surpriza sa admiram pe un videoproiector pasaje cu noi, grupul Tinemar, inca de la inceputul infiintarii grupului (1977), pasaje din concertele noastre, pasaje din piesele de teatru, dar si momente de la repetitiile noastre. Toate aceste momente ne-au adus emotii colosale, ba chiar lacrimi in ochi de bucurie. 🙂

Maestrul Constantin Stefanescu alaturi de una dintre fostele colege din generatia mai veche, Dana Scarlat, cea care s-a ocupat de organizarea evenimentului “40 de ani de la infiintarea Tinemar”

Publicul nostru drag caruia ii multumim pentru ca inca ne canta piesele

Teodora alaturi de Luminita Andrei (soprana noastra)

 

Diana si Ramona

 

Anca (cea de-a doua organizatoare a evenimentului) si maestrul Constantin Stefanescu

Luminita Andrei si Dana Scarlat

 

 

Dana si Diana

A urmat apoi sa cantam din nou pe scena amenajata in fata publicului dupa ani si ani de zile. Nu m-am asteptat la asta nici un moment, dar recunosc ca asta imi doream sa fac cel mai mult in acea seara. A fost absolut magnific momentul in care Tinemarul s-a reunit pe scena cantand pentru publicul spectator! Emotiile au atins cote de neimaginat, iar mie una parca mi se parea ca traiesc momentele din trecut si parca eram acelasi copil simplu, naiv si atent la fiecare indicatie a maestrului.

 

 

 

Seara s-a incheiat cu o surpriza imensa pentru sufletele noastre…intorcandu-ne in holul de la intrare al Cercului Militar, hol ce da spre intarea in sala mare de spectacole (acolo unde concertam si prezentam piesele de teatru), usa de la intrare a salii respective a fost descoperita si astfel am aflat ca acea sala, poarta din ziua de 14 August 2017, numele de … 🙂

Bucuria si emotia au depasit in acele momente parca orice limita! 🙂 Si nu cred ca poate exista mandrie mai mare pentru noi! 🙂

In final am cantat din nou si din nou, am aplaudat, ne-am bucurat, ne-am imbratisat si am facut poze de grup! 🙂

 

Alaturi de Flory, cea care m-a luat sub aripa ei atunci cand am poposit in Tinemar si careia ii multumesc pentru cate am invatat

Cele 3 Ramone 🙂

Cornelia

 

CD-UL TINEMAR

Doresc sa multumesc inca odata organizatorilor si tuturor celor ce au facut posibila aceasta revedere! Va iubesc pe toti si va multumesc pentru ca mi-ati dat posibilitatea sa am o copilarie fericita si implinita asa cum mi-am dorit!

TE IUBESC TINEMAR!

La alta REVEDERE DRAGUL MEU TINEMAR! 🙂

Copilaria. Singurul paradis pierdut!

Asa cum v-am promis, iata ca ne revedem atat de curand! 🙂 Articolul pe care tocmai urmeaza sa il cititi, participa la concursul Blog Power 28. Asadar, tema acestui concurs este propusa de Cry si suna cam asa:

Visul meu, copil fiind

– Ce vroiai să devii atunci când erai copil?

– Ce ai devenit acum, ai reușit sau ai ales altă cale în viață?

– Ai renunțat la dorințele tale pentru ceva ce-ți place sau ai fost nevoit?

Trebuie sa marturisesc de la bun inceput ca acest subiect este si pentru mine unul delicat. Copilaria este poate cea mai fantastica perioada la propriu si la figurat, prin care poate trece o persoana. Copilaria este taramul magic, este locul din care nu ne-am dori sa plecam nicicand! Unde oare incepe copilaria? Si mai ales unde se termina ea? Exista niste limite? Crede cineva asta? Eu una nu vad limitele copilariei, si ma consider chiar si la varsta de 26 de ani cel mai simpatic si nebun copil! Da, sunt inca tanara si poate ca e normal sa ma consider asa…dar in mod sigur copilaria nu dispare nici mai tarziu! Fiecare dintre noi, are pe langa toate cele si sufletul de copil care nu sfarseste niciodata! Copilaria este cea mai frumoasa perioada a vietii fara doar si poate!

alaturi de mami & tati 🙂

Cand eram mititica si pitica tin bine minte ca as fi vrut sa devin invatatoare. Si culmea e ca deja exersam de pe atunci! Pentru ca vacantele de vara mi le petreceam la bunici, acolo aveam “clasa” mea de copii, carora le predam si pe care incercam sa-i invat cate ceva din ceea ce stiam eu (sau mai bine spus, din ceea ce vroiam eu). In fiecare zi ne intalneam la poarta, pe iarba verde si moale, spuneam povesti, invatam cantecele sau scriam. Eram atat de mandra de mine! 🙂

 4 anisori (la nunta uneia dintre matusi)

Ceva mai tarziu a inceput sa imi placa foarte tare muzica si sa descopar ca am ceva talent pe undeva. Si toate astea pentru ca intotdeauna eram prezenta la repetitiile tatalui meu alaturi de formatia lui. Invatasem pe derost toate cantecele si de multe ori cantam si eu cu ei, chiar daca eram micuta. Au urmat orele de pian, orga, canto, cor, Tinemar, si asa mai departe… . Ce sa mai? Era destul clar! Muzica era viata mea (SI ESTE!)! Imi amintesc cum ma inregistram pe casete cantand pe negativele celor de la Andre, sau celor de la 3 Sud Est! Aveam si microfon…dadeam muzica la maxim si urlam cat ma tineau plamanii! Incercam sa imit tot ce auzeam, sa am aceeasi voce si sa cant exact la fel ca cei pe care-i ascultam. Va dati seama ca nu imi iesea asa grozav. Dar ce mai conta? Ma simteam libera, ma descarcam, ma bucuram si imi traiam copilaria atat de intens! Faceam ceea ce imi placea sa fac!

Am continuat cu muzica si am urmat si ceva cursuri mai serioase, terminand Scoala Populara de Arte in Bucuresti (canto – muzica populara). Au urmat spectacole, aparitii TV, petreceri si asa mai departe! Cel putin pana in acest moment nu am reusit sa fac o cariera din muzica. Poate ca nu m-am zbatut prea tare, sau poate ca mi se pare un pic prea aiurea tot ceea ce trebuie sa dai si sa faci pentru a deveni o mica vedeta in Romania. Bineinteles ca pasiunea exista si va exista pentru muzica intotdeauna!

Scoala de Muzica (Spectacol Tvr 2)

Ce mi-as fi dorit sa ajung? Sau mai bine zis, ce imi doresc inca…mi-ar placea sa lucrez intr-o televiziune, sa fiu undeva in spatele celor ce apar la tv, sa fiu un mic redactor, sau ceva de genul. Pana acum nu am reusit, dar nu mi se pare ca e timpul pierdut! Nu consider ca am renuntat la vreo dorinta de-a mea si nici nu am sa renunt! In continuare cant, in continuare scriu si in continuare fac ceea ce mi-e drag si imi face placere! Din fericire pentru mine, in ultimul timp am inteles ca tot ceea ce scriu nu e in zadar, nu e munca aiurea, ba din contra…a ajuns sa fie platita si ceea ce este cel mai important, e faptul ca totul inseamna PASIUNE! Am ales sa scriu pentru ca imi place si pentru ca ador sa imi exprim astfel sentimentele! Bineinteles ca sper ca fiecare pasiune a mea sa ramana prezenta si mai ales sa ma ajute intr-un viitor stralucitor! Ceea ce va doresc si voua, tuturor celor ce “treceti” pe aici!

Numai bine! 🙂

Articole participante la concurs:

1. Un vis indepartat;

2. Toti visam;

3. Scrisoare catre viitor;

4. Vis de copil;

5. Visand;

6. Visele raman aproape mereu vise;

7. Eram copil si as mai vrea sa fiu…;

8. Amintiri;

Va urez succes tuturor!!! 😉

***Titlul (citat) de Valeriu Butulescu.